Prietenul Mădălinei Manole, Daniel Gheorghe, i-a scris în fiecare vară câte o scrisoare artistei, însă, anul acesta, bărbatul i-a adresat niște cuvinte profund emoționante, conform WOWbiz.ro.
Ce a adus prietenul Mădălinei Manole la mormântul ei
Daniel Gheorghe nu i-a fost doar un bun prieten regretatei artiste, ci și un fan devotat, iar cu ocazia împlinirii a 15 ani de la moartea ei, acesta și-a arătat recunoștința față de ea, dar și dragostea nemuritoare pe care i-a purtat-o în tot acest timp.
Pe lângă compunerea unei scrisori adresate Mădălinei Manole, Daniel obișnuiește ca, în fiecare an, să depună câte un tablou la locul de veci al artistei. Aceasta își doarme somnul de veci la Cimitirul Bolovani, din Ploiești.
În rândurile pe care i le-a scris Mădălinei Manole în acest an, Daniel Gheorghe și-a strigat încă o dată durerea față de pierderea ei, dar și dorul nemărginit pe care i-l duce.
Ce mesaj a scris prietenul Mădălinei Manole, la 15 ani de la moartea ei
Din mesajul pe care l-a scris prietenul artistei, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la moartea ei, se poate deduce cu ușurință că trăiește mai vie ca niciodată în inimile celor care au iubit-o.
„Mi-e dor de tine… Cu tine am început și cu tine am ajuns aici. Am început împreună, dar acum nu mai ești aici. Nu mai ești de mult timp. Nu știu pe unde te-ai rătăcit, la alt capăt de drum. Știu că m-ai însoțit până aici, dar nu ești lângă mine. M-am uitat și în stânga, și în dreapta. Nu ești nicăieri. Am ochii plini de lacrimi și mă uit după tine. Da, că tu ești un singur lucru: fie trecutul meu, care mă urmărește acum, în prezent, fie prezentul meu, pe care nu vreau să îl fac trecut.
Au trecut 15 ani de când ai plecat, dar pentru mine, timpul nu ți-a șters prezența. Ești tot aici – în gândurile mele, în cântecele tale, în vocea pe care o aud ori de câte ori se lasă liniștea.
În toți acești ani, ai fost ghidul meu în vremuri de bucurie. Am învățat de la tine că a ierta nu e slăbiciune, ci curaj, că respectul pentru oameni este esențial, și că frumusețea adevărată nu e spectaculoasă, ci inesperată și tăcută. Mădălina, sunt recunoscător – nu pentru că ai fost celebră, ci pentru că ai fost sufletul frumos care m-a învățat să iubesc, să iert și să prețuiesc fiecare clipă.
Ai fost mentor, confesor, inspirație și prieten. ”Mi-e dor de tine” – parcă ai compus-o pentru noi, cei rămași în urmă. Atunci poate n-am înțeles-o până la capăt, dar azi o simt până în adâncul ființei. Fiecare vers e o rugăciune. Fiecare notă – o amintire. Și când o ascult, e ca și cum ți-aud din nou vocea, aceea inconfundabilă. Ți-aș fi spus astăzi că lumea n-a uitat, că oamenii te iubesc încă, că numele tău e rostit cu respect, cu emoție, cu lacrimi în colțul ochiului, și că, dincolo de scenă, tu ai lăsat o lumină pe care nimeni n-o mai poate stinge.
Știu că nu-ți plăcea să fii idealizată. Erai discretă. Dar îmi permit azi, Mădălina, să-ți spun ce poate n-am reușit destul în viață: ai fost un dar. Pentru mine, pentru România, pentru toți cei care și-au vindecat rănile cu vocea ta. Și pentru că nu am putut accepta tăcerea ta, am făcut ceva ce poate ai fi zâmbit văzând: În 29 iunie 2017, dorul meu a făcut un pas către tine- am inițiat un flashmob în memoria ta, în Terminalul Plecări de la Aeroportul Internațional Henri Coandă Otopeni, acolo unde ai lucrat ca și controlor de trafic, înainte ca scena să-ți devină destin.
În aeroport, zeci de oameni s-au strâns într-o liniște încărcată de emoție și te-au omagiat! Nu ca spectacol, ci ca rugă, ca promisiune că nu vei fi niciodată uitată. Colegii tăi de scenă au adus viața și bucuria pe ringul improvizat, iar publicul- călători și oameni obișnuiți- s-a oprit, a aplaudat, a plâns, a devenit parte din această rugă în cântec. Am cântat împreună ”Fată dragă”- simbolul celui mai pur dar pe care l-ai făcut muzicii românești.
Călătorii s-au oprit din drum, unii cu ochii în lacrimi, alții cu mâna la inimă. Pentru câteva minute, terminalul plecări s-a transformat într-un templu al dorului. Al tău. Pentru mine, acel moment nu a fost doar un flashmob – a fost o promisiune. Promisiunea că nu te voi uita, că nu te va uita nimeni. Că 22 de ani de prietenie nu se estompează – ci, dincolo de moarte, devin lumină.
Te prețuiesc, Mădălina! Nu ca pe o stea – ci ca pe un suflet care m-a învățat ce înseamnă loialitatea, tandrețea, adevărul și fragilitatea umană. Ai fost un reper pentru mine. Un om care m-a învățat, fără să predice, ce înseamnă demnitatea, munca dusă până la capăt, iubirea fără măsură și fragilitatea care nu e slăbiciune, ci adevăr. Tu nu ai fost doar un artist. Tu ai fost o lecție. Tu ai plecat, Mădălina, dar eu te port cu mine. În tot ce sunt. În tot ce fac. Și cât timp voi trăi, îți promit că nu te voi lăsa să fii uitată.
Voi continua să scriu, să vorbesc, să aduc aminte. Nu ca un omagiu. Ci ca un act de recunoștință. Odihnește-te, prietenă dragă. Dar nu prea mult. Muzica ta încă mai are de vindecat lumea” , este scrisoarea compusă de Daniel Gheorghe, în acest an.
