„Ah, ce-mi place munca! Aş sta ore întregi să-i privesc pe alţii cum muncesc!”. Mi-am amintit aceste cuvinte, rostite cândva de un mare actor, în timp ce stăteam în balcon, privind cu interes cum se năştea şanţul luuuuung, cât o zi de post, ce urmează să adăpostească roiul de cabluri aeriene din văzduhul riveran. Cei cinci purtători de salopete dăduseră, pesemne, cu banul, sorţii împărţindu-i astfel: unul spărgea asfaltul cu pickhammerul, producând un vacarm aproape nepământean, altul trăgea de nişte cabluri răstignite pe caldarâm, iar ceilalţi trei se înghesuiau pe o lădiţă de scule, îndeletnicindu-se cu privitul, bombănitul (concurenţa, iată!), fumatul şi ronţăitul unui covrig cu gaura mare precum cea din buzunarele lor.
Însă la întoarcerea de la televiziune, după încă vreo şase ore, situaţia se prezenta cam la fel. E-adevărat, feţele erau ceva mai ofilite, iar şanţul se lungise cu ceva metri. Nu mulţi...", a povestit aceasta pentru Ring.
