O creatoare de conținut și interpretă latino aflată în plină ascensiune, Maria De La Rosa, în vârstă de 22 de ani, a fost identificată drept victima unui incident produs la finalul săptămânii trecute în zona San Fernando Valley, au transmis autoritățile americane, conform Fox 5 Atlanta.
Citește și: Un judecător a fost împușcat mortal în timpul unui proces! Atacatorul a fost reținut
Cum și-a pierdut viața Maria
Potrivit Poliției din Los Angeles, atacul a avut loc în primele ore ale dimineții de sâmbătă, 22 noiembrie, în apropierea unei intersecții din cartierul Northridge.
Anchetatorii au fost informați că doi bărbați s-au apropiat de un autoturism staționat, în care se aflau mai multe persoane, și au deschis focul asupra vehiculului, notează sursa menționată mai sus.
Maria De La Rosa a suferit rînit grave provocate de proiectile și a fost transportată la Centrul Medical al Spitalului Northridge, unde medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Polițiștii iau în calcul posibilitatea ca atacul să aibă legătură cu activități ale unor grupări locale.