În noaptea de 19 spre 20 aprilie 2025 are loc slujba de Înviere. Credincioșii merg la biserică pentru a lua Lumina Sfântă, însă puține persoane știu ce trebuie să facă cu aceasta după Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
Când începe slujba de Înviere
Lumina Sfântă este adusă în fiecare an de la Ierusalim, sâmbătă seara. Aceasta este adusă în România de către Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, după care este oferită delegaţilor eparhiilor.
Slujba Vecerniei va începe în toate bisericile ortodoxe la ora 23:30, urmând ca la miezul nopții să înceapă slujba propriu-zisă a Învierii Domnului. Credincioșii vor aștepta momentul în care preoții vor rosti „Veniți de luați lumină!” pentru a primi Lumina Sfântă. Lumina Sfântă reprezintă biruința Domnului în fața morții, dar și simbolul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Lumânarea de la Înviere nu se aruncă
În jurul lumânării cu care am luat Sfânta Lumină s-au format nenumărate tradiții și obiceiuri.
Se spune că lumânarea de la Înviere trebuie păstrată aprinsă până acasă, astfel încât să avem parte de lucruri bune în gospodăria noastră. În unele zone din România, credincioșii ocolesc casa de trei ori cu lumânarea aprinsă de la Înviere, astfel încât să înlăture spiritele rele.Lumânarea de la Înviere nu trebuie aruncată, ci păstrată în casă pe tot parcursul anului. Este important ca după ce am trecut pragul casei să ne închinăm și să stingem lumânarea de la Înviere de pragul de sus.
După îndeplinirea acestui obicei, lumânarea de la Înviere va fi pusă alături de icoanele din casă.Citește și: La ce oră începe slujba de Înviere: Credincioșii vor primi și în acest an Lumina Sfântă de la Ierusalim
Lumânarea de la Înviere se poate aprinde în momentele dificile de pe parcursul anului sau atunci când avem nevoie să ne simțim mai aproape de Dumnezeu.