Lista școlilor unde elevii nu mai merg la școală vinerea. Programul-pilot dezvoltat de Ministerul Educației propune ca orele de vineri să fie realizate online

Author: Bianca Vidoi
Actualizat: 28 nov 2025, 11:48

Lista școlilor unde elevii nu mai merg la școală vinerea

Sursa: Shutterstock

Structura orelor de curs urmează să sufere o modificare majoră, după ce Ministerul Educației a lansat un program-pilot prin care elevii să meargă fizic la școală doar de luni până joi.

18 unități de învățământ din România urmează să-și schimbe structura orelor de curs, astfel încât elevii să meargă la școală de luni până joi, urmând ca orele de vineri să se desfășoare exclusiv online.

Lista școlilor unde elevii nu mai merg la școală vinerea

În 18 școli din țara noastră, Ministerul Educației a lansat un program-pilot prin care elevii să meargă fizic la școală doar de luni până joi. În zilele de vineri, elevii vor participa la activități organizate exclusiv online. Acest nou mod de structurare a orelor de curs a fost realizat special pentru elevii de liceu care se pregătesc pentru examenul de Bacalaureat. În acest mod, aceștia primesc o zi suplimentară pentru a aprofunda materia.

Proiectul cuprinde 18 școli și licee din mai multe județe din România, mai exact București, Sibiu, Timiș, Iași, Harghita, Constanța, Satu Mare, Ilfov, Ialomița, Teleorman, Covasna și Călărași.

Aceste unități de învățământ au primit statutul oficial de „unitate-pilot”. Metodologia-cadru publicată de Ministerul Educației menționează o serie de obiective ale proiectului, printre care se numără modernizarea carierei didactice, modele curriculare noi și adaptate studiului online sau combaterea agresiunii și hărțuirii, potrivit edu.ro.

[Sursa: edu.ro]

Lista completă a celor 18 unități-pilot este următoarea:

  • Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna”- Sibiu
  • Colegiul Național Bănățean Timișoara- Timiș
  • Colegiul Național „Doamna Stanca” Satu Mare- Satu Mare
  • Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”- București
  • Complex Școlar Cronos- București
  • Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alexandria- Teleorman
  • Liceul Teoretic „Jean Monet”- București
  • Grădinița cu Program Prelungit Junior Slobozia- Ialomița
  • Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Voluntari- Ilfov
  • Colegiul Național „Zinca Golescu” Pitești- Argeș

Citește și: Când se plătesc bursele școlare în decembrie 2025. Sumele de bani vor fi livrate mai devreme

  • Liceul Teoretic Bilingv „ITA Wegman”- București
  • Liceul Teologic Reformat Sfântu Gheorghe- Covasna
  • Liceul Teoretic Little London- Ilfov
  • Liceul Romano-Finlandez ERI Sibiu- Sibiu
  • Școala Gimnazială Avenor- București
  • Școala Gimnazială nr.1 Curcanu- Călărași
  • Școala Gimnazială nr.30 „Gh. Țițeica” Constanța- Constanța
  • Colegiul Național „Marton Aron- Fogimnazium” din Miercurea Ciuc- Harghita.

Potrivit programului-pilot dezvoltat de Ministerul Educației, activitățile realizate vinerea vor fi exclusiv online. Astfel, în zilele de vineri, elevii celor 18 unități de învățământ din țară vor participa la cursuri pe diferite platforme online, în timp ce cadrele didactice vor adapta lecțiile, evaluările și activitățile într-un format favorabil mediului online.

Citește și: Cum decurge în prezent, relația dintre Mariana Moculescu și fiica sa, Nidia? Aceasta nu a fost interesată de moștenirea lăsată în urmă de fostul soț, Horia Moculescu!

Citește si: „Drumurile noastre s-au separat” Theo Rose a anunțat despărțirea! Artista a dat vestea tristă, cu lacrimi în ochi

Elevii Colegiului Național Bănățean din Timișoara sunt entuziasmați de această modificare a structurii orelor de curs, fiind avantajați de orarul flexibil gândit de autorități. Cu toate acestea, elevii sunt conștienți că succesul acestui program-pilot ține, în mare parte, de modul în care elevii își organizează timpul.

Lista școlilor unde elevii nu mai merg la școală vinerea
[Sursa: Shutterstock]

„Pentru unii care nu ştiu să se organizeze aşa de bine, este un aspect negativ. Apoi, proiectele pe care le primim când suntem online, pot să se adune şi dacă nu le rezolvîm la timp, o să dea probleme”, a spus unul dintre elevii Colegiului Național Bănățean din Timișoara, potrivit observatornews.ro.

„Unii învață la ce au nevoie, alții care sunt poate mai stresați pot să îl folosească pentru a se relaxa” a menționat un elev.

„În această zi de vineri, cum orele sunt online, am mai mult timp să-mi repet pentru materiile de bac” a adăugat un alt elev.