Pe conexiunea video dintre casa fetelor și casa băieților, Lia a ținut neapărat să discute cu Filip despre un gest făcut de el în mediul online. O telespectatoare a emisiunii „Casa iubirii” i-a arătat tinerei că Filip i-a dat unei fete cerere de prietenie, ceea ce a generat mari tensiuni între cei doi.
Lia și-a pierdut încrederea în Filip, după gestul său
În momentul în care Lia a deschis subiectul legat de cererea de prietenie pe care a dat-o Filip pe Facebook, acesta a început să râdă, alături de ceilalți concurenți, fără să dea importanță situației.
„Ce crezi că înseamnă cererea aia pe Facebook, chiar dacă ar exista?”, i-a spus tânărul Liei, foarte degajat.
Această situație vine la scurt după ce Filip a dat mai multe like-uri unei cunoștințe, ceea ce alimentează tensiunile dintre el și Lia.
La scurt timp după ce concurenta a deschis subiectul respectiv, conexiunea dintre case s-a încheiat, însă acest lucru nu a oprit-o să continue discuția. Lia s-a dus în casa băieților, întrucât nu și-a primit explicațiile din partea lui Filip.
Odată ajunsă în casa băieților, Filip a încercat să o trateze cu nonșalanță pe tânără, care, cu toate acestea, nu a lăsat garda jos: „Ce-i cu atitudinea ta? Nu te înțeleg.
Filip nu îi oferă o explicație clară Liei
Filip a încercat să dea de înțeles că, în timpul conexiunii, nu a avut o atitudine nepotrivită: „Astăzi, pe conexiune? Cum ți s-a părut că a fost atitudinea mea?”. Însă Lia i-a punctat exact tânărului unde a greșit.
„Nu știu, de parcă eu te-am supărat cu ceva, pe când tu nu mă luai în serios că am venit și ți-am pus o simplă întrebare și tu, cumva, mă ironizai”, i-a explicat concurenta.
Tânărul, încercând să se apere, a spus: „Toată lumea a crezut că e ceva amuzant”. Însă Lia i-a spus de la bun început să trateze subiectul cu seriozitate.
„Am încercat (n.r. să tratez cu seriozitate subiectul), dar, dacă nu știu despre ce e vorba, nu prea pot să dau explicații”, i-a mai spus Filip Liei.
În plus, acesta i-a explicat concurentei că nu ține minte să fi dat, de curând, vreo cerere de prietenie unei fete: „Nu-mi amintesc să fi dat, chiar nu-mi amintesc”.