Leonard Doroftei a devenit bunic pentru prima dată! „Avem un nou mini Doroftei în familie”. Sportivul împarte acum ziua de naștere cu nepotul său

Autor: Bianca Vidoi

Leonard și Monica Doroftei

Sursa: Facebook Leonard Doroftei Oficial

Familia lui Leonard Doroftei s-a mărit în urmă cu câteva zile. Alex, fiul său mijlociu, a devenit tată pentru prima oară.

Leonard Doroftei a devenit bunic pentru prima dată! Fostul pugilist a devenit bunicul unui băiețel perfect sănătos chiar în ziua în care împlinea 55 de ani. Alex, fiul său mijlociu, a devenit tată după câteva luni de la căsătorie. 

Leonard Doroftei a devenit bunic pentru prima dată

Ziua de 10 aprilie 2025 are acum o semnificație specială pentru familia lui Leonard Doroftei. Nu doar că este ziua în care s-a născut fostul pugilist, dar este și ziua în care s-a născut nepotul acestuia.

În anul 2025, Leonard Doroftei a primit cel mai frumos cadou de ziua lui, devenind bunicul unui băiețel perfect sănătos. 

Primul nepot al lui Leonard Doroftei i-a fost dăruit de fiul mijlociu al fostului sportiv, Alexandru Doroftei. Alexandru Doroftei și Maria s-au căsătorit la începutul anului 2025, în Ploiești. Cei doi nu și-au dorit să organizeze un eveniment grandios, preferând să fie alături de ei doar familia și prietenii apropiați.

Citește și: Cât de frumoasă este soția lui Leonard Doroftei și cu ce se ocupă! Monica este o prezență discretă în showbiz

Citește și: Președintele României, Nicușor Dan, dovadă de omenie și dedicare față de familie! Ce a făcut acesta, în weekend? "Mai avem puțin, vezi?"

Citește si: Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu? Fostul afacerist și-a exprimat clar dorința și a lăsat directive apropiaților: „Ar trebui să iau legătura după decesul lui”

Înainte ca primul nepot al lui Leonard Doroftei să se nască, acesta a recunoscut că este foarte emoționat că urmează să decină bunic, sentiment pe care îl împărtășește și soția sa. Acesta a menționat că este nerăbdător să-și cunoască nepotul, dar și extrem de fericit că boxul va merge mai departe în familia sa. 

”Urmează să primesc cel mai frumos cadou. Soția fiului meu mijlociu, Alexandru, urmează să nască chiar azi, de ziua mea.

Și e băiețel. O să fiu bunic! Ce puteam să-mi doresc mai mult?! Nu puteam să mergem toți la spital, așa că eu am rămas acasă și aștept să mă anunțe.

E clar că boxul merge mai departe în familia Doroftei. Deja m-am gândit, am făcut planuri, programe de antrenament pentru nepotu’ (râde). Gata, acum nu mai sunt «Moșu’» doar ca poreclă, o să fiu moș și pentru cel mic.

Dar el o să-mi zică «Champ». Deja mănușile sunt pregătite, sală avem, abia aștept să începem treaba”, a declarat Doroftei, potrivit cancan.ro.

Mesajul emoționant postat de fiul cel mare al lui Leonard Doroftei 

Întreaga familie Doroftei a așteptat cu nerăbdare nașterea celui mic. Adrian Doroftei, fiul cel mare al lui Leonard Doroftei, a ținut să împărtășească cu urmăritorii săi de pe rețelele sociale că s-a născut un „nou mini Doroftei în familie”.

„Ieri a fost o zi extrem de satisfăcătoare atât pe plan profesional, cât pe plan personal. Pe plan profesional am avut parte de multă claritate, iar pe plan personal – ziua tatălui meu (55) și nașterea primului meu nepot. Avem un nou mini Doroftei în familie, care ne va duce aminte că ceea ce lăsăm în urmă pe pământ contează. Ți se schimbă perspectiva când apare un bebe în familie, asta e clar”, a spus Adrian Leonard Doroftei