Leon Dănăilă, unul dintre cei mai buni neurochirurgi din lume, vine duminică la “40 de întrebări cu Denise Rifai”: “Lucrăm mână-n mână cu Dumnezeu”

,

Leon Dănăilă, membru al Academiei Române și profesor al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, cercetător cu 18 brevete de inventator și autor al 59 de cărți și tratate de neurochirugie, vine duminică la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiune difuzată de la 22:30, la Kanal D!

Este considerat cel mai bun neurochirurg din Europa și unul dintre cei mai mari specialiști în neurochirugie din lume, în cei 60 de ani de carieră a realizat peste 40.000 de operații, fiind inclus în Academia Recordurilor Mondiale ca medicul cu cele mai multe operații neurologice. A introdus microscopul operator și laserul în sălile de operație din România și a reușit să reducă rată mortalității în operațiile pe creier de la 60% la doar 4%.

Cunoscut pentru modestia cu care își trăiește viața, invitatul  special din această duminică se va dezvălui și mai mult în fața privitorilor. 

"Lucrăm mână-n mână cu Dumnezeu”, s pune Leon Dănăilă despre chirurgii care își exercită profesia în sălile de operație. 

“Mai deveneați un geniu în neurochirurgie dacă fugeati din țară?”, “ Cât de mult semănați cu Albert Einstein?”, “Meritați premiul Nobel?”, “Credeți în Dumnezeu?”, “V-au trădat vreodată mâinile?”, “Ce leac are medicul Dănăilă pentru durerea sufletească?”, “Cât la sută din creierul uman ați reușit să descifrați?”,  acestea sunt doar câteva dintre cele 40 de întrebări adresate lui Leon Dănăilă în ediția de duminică a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la 22:30, la Kanal D!

Citeste si: Cancerul poate fi vindecat! Celebrul doctor Leon Danaila spune cum se poate scapa de aceasta boala nemiloasa

 

Citește-ne pe

Citește și:

Decizia Poliţiei în cazul miliardarului prins cu 400 de kilometri pe oră pe o autostradă din Germania. „Nimeni n-a fost în pericol” VIDEO

Ce spune Lia Sinchevici, frumoasa actriță care interpretează rolul Tamerei in "Strada Speranței", despre personajul căruia ii da viata: "Din păcate, nimerește...

Scandalul Eurovision continuă - Anchetă în Republica Moldova pentru a elucida de ce juriul său a acordat un punctaj 'suspect de mic' României

Avocado, darul lui Dumnezeu pentru femei

DHL Carpathian Marathon powered by MPG susține performanța sportivilor români paralimpici

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies