La ce oră intră pensiile pe card în luna august: Anunțul făcut de Casa Națională de Pensii Publice

Autor: Cristina Mocanu

La ce oră intră pensiile pe card în luna august

Sursa: shutterstock.com

Pensiile românilor urmează să fie virate pe card pe data de 11 august, dar care este ora la care intră banii în funcție de banca la care ești înscris?

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat data și ora la care urmează să fie virate pensiile pe card în luna august 2025. La ce trebuie să fie atenți pensionarii în funcție de banca la care sunt înscriși?

Când se livrează pensiile prin Poșta Română în luna august?

Pentru persoanele care au optat pentru plata pensiei prin Poșta Română distribuirea banilor a început din data de 1 august 2025 și se desfășoară etapizat, în funcție de traseele zilnice ale poștașilor.

Procesul de distribuire poate dura până la 15 august 2025, iar pensionarii care nu sunt găsiți la domiciliu au posibilitatea de a ridica pensia de la oficiul poștal în termen de cel mult două zile lucrătoare. Dacă acest termen este depășit, pensia va fi returnată către Casa de Pensii, iar beneficiarul va putea solicita, ulterior, reprogramarea plății.

Ca și până acum, livrarea pensiilor prin Poștă se va face conform acelorași reguli.

Mai exact, în lunile iunie și iulie, livrarea pensiilor a început în primele două zile ale lunii și s-a finalizat în jurul datei de 15.

Citește și: Cine sunt pensionarii scutiți de plata CASS, chiar dacă depășesc pragul de 3.000 de lei. Noua lege se aplică deja

La ce oră intră pensiile pe card în luna august 2025?

În România sunt aproximativ 2,5 milioane de pensionari care au ales ca pensia să le fie virată direct pe card, iar acest lucru se întâmpla, de obicei, pe data de 11 sau 12 august în funcție de banca pe care aceștia au ales-o.

Trebuie precizat faptul că ora la care pensia devine disponibilă variază în funcție de sistemul intern de procesare al fiecărei bănci astfel:

CEC Bank: Pensiile ajung cel mai devreme, în jurul orei 08:00.

ING Bank: Sumele sunt disponibile între 09:00 – 10:00.

Citește și: Ce s-a întâmplat, de fapt, în videoclipul în care o tânără este ucisă de o orcă? A făcut înconjurul lumii!

Citește si: Irina Columbeanu și-a scos tatăl de la azil, la scurt timp după ce s-a vorbit de moartea lui! Unde l-a dus tânăra pe Irinel Columbeanu? Imaginile momentului

BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania: Procesarea se face în a doua parte a zilei, între 14:00 – 17:00.

Iar în în anumite cazuri, mai izolate, ar putea exista și întârzieri până la ora 18:00.

Dacă banii pentru pensie nu au fost virați în contul bancar al beneficiarului, până pe data de 13 august, cel mult, atunci este bine să contactați reprezentanții băncii sau casa teritorială de pensii.

Nu este necesar să verificați cardul frecvent sau să mergeți la bancomat de mai multe ori, deoarece unele întârzieri pot apărea fără a fi vorba de o eroare.

Ideal ar fi să discutați cu reprezentanții băncii căreia îi aparțineți pentru a vedea exact ora la care sunt virați, de obicei, banii și astfel evitați să mergeți în mod repetat la bancomat.

Pentru orice neclaritate, contactați direct Casa Teritorială de Pensii sau banca dvs.

Citește și: Crește vârsta de pensionare la 65 de ani și pentru magistrați. Ce presupune reforma pensiilor speciale

CASS din luna septembrie pentru pensiile peste 3.000 de lei

Începând din luna septembrie 2025, pensionarii, a căror pensii depășesc suma de 3.000 de lei, trebuie să știe faptul că vor fi nevoiți să achite 10% către CASS, iar banii vor fi opriți direct la sursă.

Această măsură, introdusă de Guvernul României, va avea ca scop reducerea deficitului bugetar și sprijinirea sistemului public de sănătate.

Modificarea se va aplica indiferent de tipul de pensie, fie că este vorba despre pensii publice, speciale, private sau facultative. Astfel, pensionarii care primesc bani peste 3.000 de lei vor primi mai puțini bani începând cu plățile din luna septembrie.