KANAL D doneaza 25.000 de EURO catre MagicROOFS, in beneficiul unei cauze nobile! Magie prin oameni: o casa pentru fiecare familie greu incercata de lupta cu o boala necrutatoare!

KANAL D se alatura unei campanii emotionante lansand o invitatie la „omenie” tuturor celor care nu raman indiferenti la suferinta aproapelui.

Kanal D sustine campania MagicROOFS, un proiect initiat de asociatia neguvernamentala MagiCAMP, dedicat familiilor care trec prin experienta traumatizanta a cancerului si care au nevoie imperioasa de conditii decente de viata.

Aproximativ 500 de copii sunt diagnosticati anual cu aceasta boala crunta, iar 20% din ei sufera de neajunsurile maladiei, dar si de saracie extrema, traind in conditii greu de imaginat: locuiesc in case care parca stau sa se prabuseasca, fara apa curenta, caldura, conditii care le ingreuneaza si mai mult lupta cu cancerul.      

MagicROOFS nu inseamna doar un acoperis deasupra capului, ci si siguranta si demnitate pentru intreaga familie afectata deja de suferinta unuia dintre membrii ei, precum si de costurile uriase ale tratamentelor. 

Constructia unei prime case deja a inceput, in Piatra Neamt, beneficiarii fiind membrii unei familiie greu incercate de soarta. Trei surori si-au pierdut mama, suferinda de cancer, iar tatal, Vasile Apetrei, creste singur cei trei copii, in conditii foarte dificile. Visul ambilor parinti a fost acela de la oferi fiicelor lor o casa, pe care ei nu au avut-o niciodata, ambii parinti provenind din centre de plasament. Casa este in plin proces de constructie pe o bucata de pamant care a fost cumparata din putinele economii ale familiei, inainte de moartea mamei. 

Kanal D doneaza 25.000 de Euro catre MagicROOFS, in beneficiul acestor familii, lansand astfel un apel si catre alte companii si persoane  care isi doresc sa contribuie la constructia acestor case, aducand, astfel, alinare unor oameni care trec prin adevarate drame.

"Se spune că viața te poartă pe cărări nebănuite, dar dragostea te aduce mereu acasă. Casa e locul unde ne regăsim familia și forțele. Cum pot lupta familiile cu boli grave, dacă nu au aceasta acasă? Nu îi putem lăsa singuri. Începem cu o casă anul acesta, iar la anul de zece ori mai multe. Și nu ne vom opri aici", spune Vlad Voiculescu, co-fondator Asociatia Magic.

„Lupta cu o boala grava este o povara uriasa pentru o familie, ne dorim sa le usuram suferinta, implicandu-ne si, in acelasi timp, indemnandu-i si pe altii sa se implice in aceasta cauza. Este important ca acesti oameni, care trec prin adevarate drame, sa simta ca nu sunt singuri si sa poata trai in conditii decente”, spune Silvia Ionita, vedeta Kanal D.

Companiile care isi doresc sa se implice in constructia de case pentru aceste familii aflate in situatii extrem de dificile o pot face pana pe 31 decembrie, redirectionand 20% din impozitul pe profit sau din cifra de afaceri. Mai multe detalii gasiti accesand  www.magicamp.ro 

Toti acei oamenii cu suflet mare care isi doresc sa se alature campaniei MagicROOFS pot sa o faca prin donatie lunara, trimitand textul „MAGIC”, prin sms la 8864 (4 euro/lună) sau 8844 (2 euro/lună) valabil în rețelele Vodafone, Orange, Digi si Telekom.

De asemenea, orice sprijin cu materiale de constructii, in beneficiul acestei cauze, este binevenit si poate fi facut contactand reprezentantii MagicROOFS la [email protected] .

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate