Julia și Daniel pun punct cunoașterii dintre ei! Aflați ce vorbe își adresează concurenții în „Casa iubirii” luni, 16 decembrie, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D
În ediția de luni a emisiunii matrimoniale „Casa iubirii”, Daniel și Julia iau decizia de încheia cunoașterea.
În ediția de luni a emisiunii matrimoniale „ Casa iubirii ”, prezentată de Andreea Mantea și difuzată exclusiv la Kanal D, Daniel și Julia iau decizia de a încheia cunoașterea, după gala furtunoasă care a avut loc între ei.
În ediția de mâine, 16 decembrie 2024, Julia și Dennis sunt surprinși în timp ce discută despre faptul că Daniel a dat-o de gol în fața tuturor în gala de duminică după ce a spus că Julia i-a dat mesaje lui Dennis în afara emisiunii. În ciuda comportamentului concurentului, Julia afirmă că-l înțelege că ar putea fi frustrat din cauza faptului că toate fetele l-au refuzat iar ea a fost singura care i-a dat o șansă reală. Janis,
de asemenea, intervine și spune că, cel mai probabil, Daniel a acționat așa cum a făcut-o în gală de nervi.
În materialul video de mai jos vedem că Julia face primul pas în a vorbi cu Daniel.
În timp ce concurentul se află în grădină cu Gagea, concurenta vine și îl întreabă dacă au pus punct cunoașterii. Daniel nu ezită și-i spune Juliei că între ei totul s-a terminat, după care blondina îl mai întreabă, posibil retoric, cine a pus capăt cunoașterii, iar vina Daniel i-o atribuie în totalitate ei.
Ce se întâmplă mai departe și ce vor discuta concurenții aflați luni, 16 decembrie 2024, într-un nou episod din „Casa iubirii”, de la 10:00 și 16:30, doar la Kanal D!
Valoarea ticetelor de masă va crește de la 40 la 50 de lei. În schimb, majorarea salariului minim rămâne sub semnul întrebării, după ce Guvernul a decis să amâne discuțiile privind această măsură pentru sfârșitul lunii noiembrie.
În timp ce Andrei și Alexandrina își petrec, la Brașov, prima vacanță împreună, un internaut a remarcat un detaliu semnificativ la imaginile cu ei, din călătorie.