O seară care ar fi trebuit să fie obișnuită s-a transformat într-un coșmar pentru două prietene din București. Jasmina, în vârstă de 20 de ani, și-a pierdut viața după ce autoturismul condus de prietena ei, de 21 de ani, a pierdut direcția de mers pe Calea Ferentari și a ajuns violent într-un stâlp de iluminat, notează Wowbiz .
Jasmina este tânăra care și-a pierdut viața în urma impactului
Sistemele de supraveghere din zonă au surprins secunde importante înainte ca totul să se producă. În imagini se observă două autoturisme, cel în care se aflau tinerele și o altă mașină condusă de un tânăr de 19 ani, circulând cu viteză foarte mare.
La ieșirea dintr-o curbă, autoturismul condus de tânăra de 21 de ani pare să fi pierdut aderența pe liniile de tramvai și, după o deviere bruscă, a lovit stâlpul cu o forță uriașă. Motorul a fost proiectat zeci de metri mai departe, iar fragmente din caroserie au ajuns inclusiv pe mașina tânărului de 19 ani, care a scăpat nevătămat.
Jasmina și-a pierdut viața pe loc. Prietena ei, aflată la volan, a fost preluată de paramedici în stare extrem de gravă și transportată de urgență la spital.
Conform Observatornews. cercetările continuă, iar polițiștii iau în calcul mai multe scenarii, printre care o posibilă șicanare în trafic la care șoferița ar fi reacționat prin accelerare sau varianta participării la o întrecere pe șosea. Deocamdată nu este clar dacă tânăra consumase substanțe interzise înainte să se urce la volan.