Inculpatii din "Dosarul transferurilor de fotbalisti" au fost ACHITATI. Afla ce a hotarat instanta!

Inculpatii din Dosarul transferurilor de fotbalisti au fost ACHITATI. Afla ce a hotarat instanta!

Ioan si Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Padureanu, Cristi Borcea, Gheorghe Netoiu si Gheorghe Popescu, inculpati in "Dosarul transferurilor de fotbal" au fost achitati, marti, de Tribunalul Bucuresti.

Totodata, instanta a ridicat sechestul asigurator pe conturile cluburilor FC Dinamo, Rapid, Otelul Galati si Gloria Bistrita, precum si pe cele ale fratilor Becali. Cheltuielile de judecata raman in sarcina statului, informeaza Mediafax.

La ultimul termen de judecata, din 21 februarie, au fost prezenti toti cei opt inculpati, agentii de fotbalisti Ioan si Victor Becali, actionatul majoritar al FC Rapid, George Copos, presedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, presedintele clubului Gloria Bistrita, Jean Padureanu, fostul actionar dinamovist Gigi Netoiu, fostul impresar Gica Popescu si fostul presedinte al cluburilor Otelul Galati si Steaua, Mihai Stoica.

Inculpatii au fost trimisi in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pe 2 octombrie 2008 in legatura cu efectuarea de tranzactii ilegale la transferurile unor fotbalisti catre cluburi din strainatate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari in dauna statului si de peste 10 milioane de dolari in dauna a patru cluburi de fotbal. In rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalisti romani efectuate de la cluburile Dinamo Bucuresti, Rapid Bucuresti, Gloria Bistrita si Otelul Galati catre cluburi din strainatate, in perioada 1999 - 2005.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate