Incident pe pârtie. Turiștii au refuzat să facă loc ambulanței și au aruncat cu vin fiert în mașină

,

Mai mulți turiști s-au pus în calea unei ambulanțe care a intervenit duminică pe pârtia Kalinderu, în ajutorul unui copil accidentat.


In articol:

Mai mulți turiști s-au pus în calea unei ambulanțe, care a intervenit duminică pe pârtia Kalinderu, în ajutorul unui copil accidentat. Revoltat din cale afară, unul dintre turiști a aruncat cu vin fiert pe geamul ambulanței.

Turiștii din Bușteni au refuzat să facă loc ambulanței 

Pe pârtia Kalinderu din Bușteni, mai mulți turiști au aruncat cu vin fiert și bulgări într-o ambulanță chemată pentru acordarea de îngrijiri medicale unui schior. Aceștia au acuzat echipajul medical că le-a speriat copiii pornind sirenele salvării care încerca să se strecoare până la locul în care se afla pacientul.

„Avem si noi copii mici si ne sperie copiii, e normal. De ce să ne dam la o parte? El vrea s-o bage pe pârtie!”- au fost reproșurile turiștilor.

Mai mult, unul dintre salvamontiști a fost agresat verbal și fizic de cetățenii indignați de prezența salvării! Salvamontistul a solicitat intervenția jandarmilor, care i-au amendat pe doi dintre indivizii recalcitranți.

Reprezentanții IJP Prahova au transmis următorul punct de vedere:

"După stabilirea situației de fapt, au fost aplicate două sancțiuni, una conform Legii nr.61/1991

în valoare de 200 de lei și o sancțiune conform OUG 34/2008 în valoare de 2.000 de lei. Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică alcătuit din polițiști, sprijiniți de jandarmi sunt la datorie pentru a asigura respectarea regulilor prevăzute de legislația incidentă pe durata stării de alertă, în tot județul Prahova."

Citeste si: 3 locuri fascinante de vizitat în Munții Apuseni. FOTO

 

@dany_niram

##fyp ##busteni ##romania ##2021

♬ sunet original- dany_niram

Aglomerație la munte

Turiștii s-au bucurat până în ultima clipă de cel mai aglomerat weekend din acest sezon. Din nou, spre stațiuni, mașinile au stat în coloană.

Iar pe pârtii, jandarmii au patrulat în permanență.

Încolonați în fața instalaţiilor pe cablu, schiorii şi-au aşteptat rândul, răbdători. Cum iarna i-a răsplătit în sfârşit cu zăpadă excelentă, turiştii s-au desprins cu greu de pârtie. Tot acolo au aterizat, de nicăieri parcă, personaje inedite.

Citeste si: De ce trebuie neapărat să mergi la Lacul Scropoasa, dacă nu ai ajuns până acum

 

Citește-ne pe
Citește și:

Rezultate Loto 6 din 49 joi, 17 iunie 2021. Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE Report de peste 5,83 milioane de euro la Joker!

VIDEO Nemții au probleme grave: 100 de oameni s-au luat la bătaie la intrarea într-o piscină

Scandal ca la ușa cortului! Elena Ionescu și Cristina Șișcanu s-au luat la ceartă în direct! De la ce a pornit totul

Ce se intampla cu cei care REFUZĂ să se vaccineze! Decizia drastică luată în România

Noi măsuri de relaxare de la 1 iulie! Se redeschid târgurile și talciocurile! Florin Cîțu a făcut anunțul

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies