Astrologul Thomas Rob a prezentat pe canalul de Youtube Wownews horoscopul săptămânal pentru perioada 14- 20 iulie 2025. Această săptămână va fi una intensă, intens influențată de intrarea lui Mercur în retrograd. Nativii zodiilor vor trebuie să lupte pentru relațiile lor, deoarece astrele sunt pregătite să pună mari obstacole în calea lor. Iată ce spune horoscopul prezentat de Thomas Rob.
Berbecii se înfruntă cu aceleași discuții tensionate cu partenerul
Berbecii au parte de certuri repetate cu partenerul, problema fiind că subiectele sunt aceleași. Nativii simțeau că partenerul a trecut peste problemele din trecut, însă se pare că nu este cazul. Este nevoie de o discuție importantă, în care toate amănuntele situațiilor să fie puse pe masă, astfel încât să vadă în ce direcție se îndreaptă.
Taurii își iartă familia pentru greșelile din trecut
Taurii realizează că țin în ei diferite frustrări din trecut, însă a venit momentul să se elibereze. Nativii nu au putut trece peste anumite cuvinte aruncate la nervi de membrii familiei, dar sunt pregătiți să ierte tot ce a fost în trecut pentru a reconstrui o nouă conexiune. Își dau seama că nu câștigă nimic din această luptă.
Citește și: O bătrână de 84 de ani, la mila spitalului, după ce a fost abandonată de cei 9 copii
Gemenii sunt încurajați să se reconecteze cu interiorul
Gemenii iau pauză de la tot haosul din jurul lor pentru a se reconecta cu persoana din interiorul lor. Uneori uiră cine sunt cu adevărat și ce își doresc, așa că au nevoie de câteva clipe de liniște pentru a-și aprofunda dorințele și visele. Este un proces dificil, însă nu unul imposibil.
Racii riscă tot pentru a se simți împliniți
Racii simt că au făcut mult prea multe compromisuri pentru fericirea altora, însă au uitat să se gândească și la propria lor fericire. După o lungă perioadă în care au simțit că nimic din viața lor nu le aduce bucuria de care aveau nevoie, nativii învață să se pună pe primul loc. Începând din acest moment, nimic nu mai stă în calea Racilor, iar împlinirea va veni rapid.
Leii încearcă orice pentru scăpa de energia negativă din jurul lor
Leii realizează că starea lor proastă din ultima perioadă vine de la persoanele pline de negativism pe care le au în jurul lor. Acest semnal de alarmă îi face pe nativi să se îndepărteze de persoanele toxice, astfel încât să-și schimbe starea și să poată evolua așa cum îți doresc. Este un punct de cotitură în viața nativilor.
Fecioarele se îndepărtează de oamenii din jurul lor
Fecioarele au nevoie de câteva zile de liniște și singurătate, în care să petreacă timp cu propria persoană, departe de tot stresul din jur. Acești nativi au realizat că viața lor nu este atât de intensă, însă problemele celor din jur o fac să pară imposibilă. Trebuie să petreacă timp în singurătate, astfel încât să pună cap la cap lucrurile pentru ele.
Balanțele sunt înconjurate de persoane profitoare
Balanțele vor sta cu ochii-n patru în aceste zile, gândindu-se intens la toate persoanele pe care le au în jurul lor. Cu cât se gândesc la bine la toate conexiunile pe care le au, descoperă rapid că oamenii au intenții ascunse. Cuvintele lor spun ceva, însă acțiunile diferă în totalitate, profitând de bunătatea, timpul și energia nativilor.
Citește și: Horoscop 2025: Top patru cele mai toxice semne zodiacale
Planurile Scorpionilor nu merg așa cum și-au imaginat
Scorpionii sunt foarte organizați, însă în această săptămână, astrele nu sunt de partea lor. Pare că nimic nu merge așa cum trebuie, iar problemele vin una peste alta. Planurile lor sunt date peste cap, așa că învață să se adapteze în orice situație, oricât de dificil ar fi la prima vedere.
Săgetătorii au parte de discuții importante pentru viitorul lor
Săgetătorii vor petrece timp cu o multitudine de persoane în această săptămână. Pe parcursul ieșirilor, nativii vor avea discuții interesante, care le vor deschide ochii cu privire la viitor. Aceștia vor începe să aibă noi perspective asupra vieții, ceea ce îi va ajuta să-și contureze parcursul mult mai bine.
Capricornii vor să doarmă mai mult
Capricornii au traversat o perioadă dificilă a vieții lor, care i-a lăsat fără energie. Acum, după o lungă perioadă în care problemele și munca au preluat controlul asupra vieții lor, nativii au parte de liniște și cel mai important, de odihnă. Au nevoie de mult timp pentru a se stabiliza și a recupera toate orele de somn pierdute.
Vărsătorii au parte de o iubire pasională și autentică
Vărsătorii se află în cea mai sănătoasă relație și profită la maxim de această iubire. Se simt apreciați, văzuți, respectați și iubiți, emoții pe care nu le-au mai avut până acum. Pe parcursul acestei săptămâni vor trăi cele mai frumoase experiențe alături de partenerul lor.
Totul se schimbă la locul de muncă al Peștilor
Peștii au parte de o serie de schimbări la locul de muncă. Fie că vor fi repartizați într-un nou departament sau într-o nouă echipă, nimic nu mai e la fel. Fac cu greu față acestei modificări, simțind că totul din jurul lor se duce de râpă, însă este o situație care îi va învăța să fie mai puternici și adaptabili.