Horoscop 18 iulie 2019. Zodia care astazi este o adevarata forta a naturii

,

Horoscop 18 iulie 2019. Astăzi, această zodie este o adevărată forţă a naturii. Radu Ștefănescu prezintă cele mai importante provocări ale nativilor din toate zodiile.


In articol:

Horoscop 18 iulie 2019. Zodia BERBEC

Ai un umor sclipitor şi îţi aminteşti şi poantele bancurilor, ceea ce, să fim drepţi, nu te caracterizează! Poţi să pui la punct pe cei care îţi invadează teritoriul, fizic, sau psihic! Astăzi eşti mai puţin ambiţios şi încăpăţânat decât de obicei şi pari chiar mulţumit de situaţia ta actuală şi de ceea ce ţi se întâmplă. Trebuie să-ţi clarifici astăzi exact legăturile cu oamenii tăi, familie sau anturaj şi cu partenerii de afaceri sau colegii de serviciu. Aceasta te poate ajuta foarte mult în „folosirea” lor cât mai eficient posibil.

Horoscop 18 iulie 2019. Zodia TAUR

Toată lumea îţi spune că ai multe calităţi. Trebuie să te foloseşti de aceste daruri atunci când trebuie, la momentul potrivit şi astăzi este una dintre acele zile. Obţii ceea ce ţi-ai propus! Poţi păcăli pe toată lumea, dar nu şi pe tine însuţi. Trebuie să începi să faci unele cerneri, să verifici cine îţi este loaial şi cine nu! Clarificare care trebuie făcută doar pentru scopurile tale şi uzul tău personal, în nici un caz să nu apară că eşti într-un proces de catalogare. Graba şi enervarea nu au fost niciodată productive. Nici astăzi. Trebuie să dai dovadă de tact, calm şi diplomaţie.

Horoscop 18 iulie 2019. Zodia GEMENI

Trebuie să descoperi unde e eroarea, defectul. Eşti confruntat cu o structură, un aparat, care nu funcţionează corect. Ai idei şi imaginaţie, până seara o să rezolvi, cu siguranţă! Simţi nevoia unui grad de libertate personală mai mare, care în sistemul actual „ticăloşit” înseamnă doar bani mai mulţi. Ai tendinţa logică să amâni nişte lucruri şi până la urmă nu este chiar o idee rea. Astăzi evită hotărârile strategice şi întâlnirile importante, amână, dacă nu se poate altfel.

Horoscop 18 iulie 2019. Zodia RAC

Dimineaţa te pui, încet, în mişcare. Ai nevoie de mişcare fizică, cât şi schimburi de idei, mişcare spirituală. Astăzi poţi întâlni pe cineva care îţi arată bucuria de a face lucruri bune! Aşa că stai liniştit şi fă-ţi planuri pe care nu o să poţi să le atingi. Sau mai bine, sub influenţa planetei Venus, vrei să te simţi bine şi să te distrezi. Ceea ce se poate întâmpla în a doua parte a zilei. Nu ar fi rău să vizitezi un muzeu sau un supermarket. Până la urmă este acelaşi lucru pentru că nu ai destui bani să cumperi „exponatele”!

Horoscop 18 iulie 2019. Zodia LEU

Eşti prea încordat şi prea nervos. Eliberează energia negativă prin sport, sau prin practicarea unei discipline spirituale. Rugăciunea este cea mai recomandată şi răspândită la noi! Nu te baza pe intuiţie, cel puţin nu astăzi. Încearcă să nu te enervezi şi mai ales să nu iei decizii importante. Stelele spun că doreşti puţină solitudine ca să ai o vedere de perspectivă asupra ultimei perioade de timp şi să faci planuri de viitor.

citeste continuarea pe capital.ro

Citeste si: Andreea Mantea ii anunta pe concurenti noile reguli! "Sezonul doi nu va fi ca sezonul intai! Va veni cate o fata, rand pe rand si se va..." Afla la ce proba de foc vor fi supusi concurentii, MAINE, de la ora 11:00 si 17:00, la Kanal D

Citeste si: Bianca, la un pas de a renunta la titlul de lider! Iata ce anume a deranjat-o si ce schimb de replici acide s-a starnit intre ea si Mary!

Citeste si: Bia si Mocanu pun dragostea la cale! "Mada a spus ca te place pentru ca tu i-ai acordat ieri atentie!" Apar primele semne de gelozie? Iata ce discutie au avut cei doi in gradina!

 

Citește și:

Sar scantei in casa baietilor! Iata de la ce anume s-a iscat conflictul dintre Turcu si Jador!

Puterea Dragostei 2 - Se insoara Mocanu? Mireasa lui si-a ales deja rochia

SURPRIZA! Cate zile LIBERE vor avea romanii in luna august

Horoscop miercuri, 30 septembrie 2020. Astrele indeamna la prudenta maxima! Mercur este retrograd in Scorpion, iar Marte incurca lucrurile! Ce zodii vor fi afectate?

Horoscop marti, 29 septembrie 2020. O zodie traieste momente magice alaturi de persoana iubita!


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar mai putea interesa
Cookies