Grozavia din asfalt! Sute de oameni s-au inghesuit pe o artera a Capitalei sa vada "minunea"

Avem o noua atractie in Bucuresti. De mai bine de o zi, toata lumea se inghesuie sa-i faca poze ca doar asa ceva nu vezi prea des.

Unde mai pui ca numarul celor care o viziteaza creste spectaculos in fiecare minut. Aproape ca nu exista sofer care sa nu fi auzit macar de ea, daca nu s-a si lovit de blocajele din jur. Si edilul Capitalei a venit sa vada cu ochii lui ce se intampla.

Ca e noapte, ca e zi, minunea aparuta pe una dintre cele mai importante artere din Capitala e fotografiata din toate pozitiile. Aproape ca nimeni nu vrea sa rateze o amintire cu ea. De la muncitori pana la simpli trecatori, toti imortalizeaza momentul. Ba mai mult, au venit si cativa cameramani.

Doamnelor si domnilor, faceti cunostinta cu groapa din Splaiul Unirii! Aparuta ieri, cand soseaua s-a surpat, din fericire fara sa faca victime, groapa le-a dat viata peste cap celor care au treaba prin zona.

Pentru ca toti soferii se opresc de voie de nevoie, a venit si un politist care sa-i mai grabeasca un pic. Spre seara, muncitorii chemati de urgenta s-au apucat sa scormoneasca prin asfalt sa vada ce s-a intamplat. Verdictul a fost ca o avarie la reteaua de apa a facut ca pamantul sa se surpe. Primarul Bucurestiului, Sorin Oprescu, ne-a spus si ce ne asteapta: „in mod sigur o sa tina vreo doua-trei saptamani. Ne gandim sa vorbim sa mutam putin circulatia pe dincolo. O sa fie aglomeratie, dar asta e!”.

Un tanar n-a vrut sa rateze o asa intalnire si daca tot a pozat groapa, s-a gandit ca trebuie sa aiba o amintire si cu edilul Capitalei.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate