Gratiela Teohari Duban: “Valsul mirilor l-am plănuit cu câteva luni înainte, pe ritm de bachata”

Autor: Daniela Iliuta
Actualizat: 22 iun 2024, 00:00

Se strigă darul" revine cu un nou sezon în această seară, de la ora 21.00, la Kanal D.

Cei doi prezentatori, Mihai Mitoșeru și Grațiela Teohari Duban, au fost invitați de onoare la unele dintre cele mai frumoase și emoționante nunți din România și au reușit să încingă atmosfera și să adune cât mai multă zestre pentru cei aflați la început de drum în viața de familie.

Gratiela Teohari Duban: “Valsul mirilor l-am plănuit cu câteva luni înainte, pe ritm de bachata”

Grațiela Teohari Duban mărturisește că are emoții de fiecare dată când merge la o nuntă pentru emisiunea "Se strigă darul". Căsătorită de 13 ani cu actorul Andrei Duban și mama lui Armin, frumoasa prezentatoare își amintește și cele mai mici amănunte de la nunta sa de poveste.

"Cel mai emoționant moment a fost cel de la biserică.

Până la biserica am fost într-o tensiune și într-o emoție continuă. La petrecere nu știu când a trecut timpul. Am fost furată de către amicii lui Andrei și am fost dusă într-un parc pentru copii și m-am dat pe tobogan iar el a cântat că să mă recupereze. Valsul mirilor l-am plănuit cu câteva luni înainte, pe ritm de bachata. Tortul miresei a avut joben. Însă, lucrul cel mai important este că în ziua respectivă eram trei, pentru că eram însărcinată în prima lună cu Armin.
Eram atât de fericită că era alături de noi la acest eveniment. Rochia de mireasă mi-am dorit să fie de prințesă, iar buchetul de flori a fost unul mai special. Am dorit să o simt pe mama alături de mine și am cerut ca acesta să fie legat cu o panglică neagră și florile să aibă în mijloc un punct negru. Am simțit-o alături la biserica",
a rememorat cu emoție Grațiela.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online. „Cât de multe rabdă Dumnezeu!”

Prezentatoarea emisiunii "Se strigă darul" are și un sfat pe care îl oferă tuturor mireselor cu care interacționează.

"Să se bucure de petrecere, este a lor, nu a invitaților. Invitații trebuie să își dea silința ca ea, mireasa, să se simtă bine. Să nu se lase pupate si cel mai important; să nu uite cum se simt și cum se privesc în momentele alea", a adăugat Grațiela.

Nu ratați în această seară, de la ora 21.00, un nou sezon "Se strigă darul", cu emoții, voie bună, invitați surpriză și o competiție acerbă între Mihai Mitoșeru și Grațiela Teohari Duban pentru zestre.