Gheorghe Dinca a fost trimis in judecata pentru opt infractiuni. Ce cuprinde rechizitoriul criminalului

,

Rechizitoriul în cazul Caracal, în care Gheorghe Dincă este acuzat că le-a ucis pe adolescentele Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu, a fost confirmat de procurorul general.


In articol:

DIICOT a decis trimiterea în judecată a lui Dincă pentru opt infracţiuni: trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracţiuni, omor calificat – două infracţiuni şi profanarea de cadavre sau morminte – două infracţiuni.

În urma examinării rechizitoriului, a dosarului cauzei şi a referatelor întocmite de către procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică şi Serviciului de îndrumare şi control ce au format colectivul desemnat cu analizarea actelor de urmărire penală, constatând că rechizitoriul întocmit de către D.I.I.C.O.T. în dosarul ,,Caracal” întruneşte condiţiile legalităţii şi temeiniciei, că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, azi, 15 ianuarie 2020, procurorul general al P.Î.C.C.J., domnul Bogdan Dimitrie Licu a confirmat rechizitoriul”, anunţă Parchetul General.

Prin rechizitoriul confirmat, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Gheorghe Dincă, pentru săvârşirea unui număr de 8 infracţiuni (trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracţiuni, omor calificat – două infracţiuni şi profanarea de cadavre sau morminte – două infracţiuni) şi a lui Ştefan Risipiceanu pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

De asemenea, în cauză au fost dispuse disjungeri, dispunându-se şi continuarea cercetărilor in rem sub aspectul comiterii infracţiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane şi trafic de minori”, precizează Parchetul General.

În 13 ianuarie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (P.Î.C.C.J.) dosarul “Caracal”, împreună cu rechizitoriul întocmit, pentru verificarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei şi confirmării de către procurorul ierarhic superior.

Procurorul general Bogdan Licu a constituit un colectiv format din procurori din cadrul Serviciului de îndrumare şi control (S.Î.C.) şi Secţiei de urmărire penală şi criminalistică (S.U.P.C.) – Biroul Criminalistică, care a examinat actele de urmărire penală efectuate în cauză şi a întocmit un referat cu propuneri, referat a stat la baza fundamentării deciziei procurorului general.

Gheorghe Dincă a susţinut iniţial că le-a răpit, le-a sechestrat şi le-a ucis pe două fete, trupurile fiind arse într-un butoi metalic din curtea sa.

Anchetatorii au găsit, în butoiul invocat, cenuşă, fragmente de oase şi dinţi, iar analizele efectuate de Institutul de Medicină Legală Bucureşti au arătat că, în proporţie de 99,93%, acestea aparţin Alexandrei Măceşanu.

Familiile celor două fete dispărute cred însă că fetele au fost traficate şi au refuzat să ridice certificatele lor de deces.

Cu puţin timp înainte de începerea demersurilor pentru trimiterea dosarului în instanţă, Dincă a susţinut că nu el ar fi ucis-o pe Luiza Melencu.

Citeste si: E oficial: Alexandra Macesanu si Luiza Melencu sunt moarte, Gheorghe Dinca e trimis in judecata

Citeste si: Cutremur in cazul Caracal! Dinca a avut complici si a recunoscut

Citeste si: Socant! Cazul Caracal explodeaza: bunicul Luizei Melencu a vorbit cu FETE rapite si abuzate de Dinca. Conversatii socante

Citeste si: Bomba in cazul Caracal: Familia Macesanu la cutite cu avocatul familiei Melencu, Tonel Pop. "Noaptea apara interlopii si ziua e plin de morala"

 

Citește-ne pe
Citește și:

Concurentii ''Survivor Romania'', pregatiti sa lupte in Republica Dominicana!

Fluctuații EXTREM de ciudate pe piața economică: Bitcoin-ul crește vertiginos, iar dolarul scade la cel mai redus nivel din ultimii doi ani

Ceaiul campionilor: Ajută la slăbit, apără inima și crește imunitatea. Este extrem de ieftin și se găsește la orice magazin

Iran ameninta Europa! Grecia a intrat in vizorul autoritatilor de la Teheran dupa moartea lui Soleimani

Jador și-a anunțat prezența la "Puterea dragostei" de ziua Ellei: "Mai are ceva pentru tine"!


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar mai putea interesa
Cookies