Filmul accidentului din Botoșani, unde trei persoane au murit și alta se luptă între viață și moarte. Șoferul ar fi adormit la volan și un pasager a încercat să-l trezească
Trei persoane au murit și alte 14 au fost rănite, după ce un autoturism s-a izbit în plin de un microbuz plin de pasageri, marți dimineață, în județul Botoșani.
Tragedia a fost una de mari proporții, astfel încât autoritățile au fost nevoite să activeze Planul roșu de intervenție, notează Observator.
Trei persoane și-au pierdut viața în urma accidentului din Botoșani
Accidentul a avut loc marți dimineață în județul Botoșani. Tragedia s-a produs în momentul în care un șofer în vârstă de 48 de ani ar fi adormit la volan, a pierdut controlul și a intrat din plin într-un microbuz plin cu pasageri.
[Sursa: Facebook]
Impactul a fost devastator.
Autoritățile au activat Planul roșu de intervenție din cauza dezastrului provocat pe șosea și a numărului mare de victime. În autoturism se aflau cinci persoane, dintre care trei și-au pierdut viața, iar una este în stare gravă la spital. 14 dintre pasagerii aflați în microbuz au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă sunt în afara oricărui pericol.
„A fost declanșat planul roșu de intervenție. Au intervenit 18 echipaje din cadre ISU, SAJ, dar și elicopter SMURD.
În autoturism erau 4 persoane încarcerate și în microbuz alte trei aveau nevoie de ajutorul pompierilor pentru a ieși din interior”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU Botoşani.
[Sursa: Facebook]
Șoferul ar fi adormit la volan și un pasager a încercat să-l trezească
Singurul care a scăpat cu viață din autoturismul care a devenit o capcană a morții a fost pasagerul din dreapta față.
Acesta povestește că a încercat să-l trezească pe șofer și a strigat la el, văzând că e pe cale să piardă controlul volanului.
„Până aici am vorbit cu el şi i-am atras atenția, a adormit şi am strigat la el. Igor, ce faci? Vine mașină. Era târziu, nu a mai văzut nimic”, povesteşte acesta.
Șoferul microbuzului nu a putut să evite impactul.
„A venit frontal, n-am mai apucat să fac nimic. A venit şi nu a mai schiţat nimic. Ori a adormit, ori nu pot să-mi dau seama. Am călcat frâna cât am putut şi de acolo mi-a rupt piciorul”, spune şoferul microbuzului.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.
Casa Națională de Pensii Publice a publicat numărul total al pensionarilor din România în august 2025, alături de pensie medie a acestora. Iată la ce valoare a ajuns pensia minimă în ultima lună de vară din 2025.