Într-o lume în care destinele se împletesc sub semnul iubirii și al trădării, Kanal D aduce în prim-plan o nouă poveste tulburătoare: "Pierduți în dragoste" ("Sakla Beni").

Începând cu 28 aprilie, de luni până miercuri, de la ora 20:00, telespectatorii vor fi martorii unei drame ce explorează complexitatea relațiilor interumane, îmbinând iubirea, loialitatea și confruntările dintre tradiție și modernitate.

Povestea captivantă a noului serial turcesc ”Pierduți în dragoste” din 28 aprilie la Kanal D

Povestea urmărește destinele lui Mete( Uraz Kaygilaroglu) și Naz (Asude Kalebek), doi tineri proveniți din familii influențe, uniți de o promisiune făcută în copilărie în urmă unui incident tragic.

Pe măsură ce crește, relația lor oscilează între certuri aprinse și împăcări pasionale. Întors din străinătate cu intenția de a se căsători cu Naz, Mete o întâlnește pe İncila (Cemre Baysel), servitoarea loială a lui Naz, care devine un element central în triunghiul amoros ce se formează. Mete și İncila împărtășesc răni similare din trecut, ceea ce complică și mai mult situația.

Protagoniștii aceste povești sunt interpretați de actori deja îndrăgiți de publicul român: Cemre Baysel, cunoscută pentru rolul său din serialul "Ramo", unde a dat viața personajului Fatos; Uraz Kaygılaroğlu a impresionat în rolul lui

Gediz din "Fiica ambasadorului", ambele seriale cucerind inimile publicului la Kanal D.

Distribuția este completă de Asude Kelebek, Ceyda Düvenci, Şenay Gürler, Tamer Levent și Nizam Namidar, actori ce vor aduce la viață personaje complexe și memorabile.

Citește și: S-a aflat ultimul loc în care a fost văzut Emil Gânj! Poliția este și acum pe urmele lui și au în vedere fiecare indiciu!

Citește si: FOTO| Moment sfâșietor în primul episod din Insula Iubirii: Teodora Marcu, omagiată după moartea cumplită trăită sub privirile fiicei ei. Avem imaginea| EXCLUSIV

„Pierduți în dragoste” promite să fie un serial care va cuceri publicul, îmbinând tradiția serialelor turcești difuzate de Kanal D cu o poveste contemporană despre iubire, sacrificiu și descoperire de sine.

Nu ratați, așadar, din 28 aprilie, de luni până miercuri, de la ora 20:00, la Kanal D, această incursiune emoționantă în universul pasiunilor interzise și al secretelor de familie, din noul serial ”Pierduți în dragoste”.