”După ce o noapte întreaga a avut dureri mari și vărsături , dimineața a mers la medic”
Sursa:
Instagram Anca Serea
Sarah, fiica Ancăi Serea și a lui Adrian Sînă, a trecut prin momente cumplite. Adolescenta a fost supusă la o intervenție chirurgicală care nu mai putea fi amânată.
Cu ce probleme de sănătate se confruntă fiica Ancăi Serea
Anca Serea și-a anunțat urmăritorii că Sarah este foarte bine și că nu vrea să intre în prea multe detalii care au legătură cu problemele de sănătate ale adolescentei, doar că s-a simțit foarte rău în urmă cu o seară iar bunica a dus-o la medic de urgență.
Vedeta a ținut să menționeze că în aceste momente grele a conștientizat că nimic nu este mai important decât să-i vadă pe cei dragi bine și, totodată, le-a transmis fanilor săi gânduri bune.
Aceasta a postat și o imagine cu fiica sa după intervenție și a lăudat-o că a fost foarte curajoasă.
”Bun gasit, prieteni dragi. Poate multi dintre voi ati observat din stories pe care le-am postat ca vacanta familiei s-a incheiat brusc, fiind nevoiti sa revenim acasa mai repede decat ne doream.
Motivul a fost ca Sarah care nu a vrut sa absenteze de la scoala si a rămas acasă, a avut nevoie de o interventie chirurgicala de urgenta, care nu suporta amanare… După ce o noapte întreaga a avut dureri mari și vărsături, dimineața a mers la medic însoțită de mama mea. Am inteles ieri, inca o data, cat de pretioasa este sanatatea noastra si a celor dragi, cat de important este fiecare moment pe care il traim si pe care ar trebui sa il pretuim la maxim.
Nu dorim sa intram in foarte multe detalii, Sarah este bine acum, multumesc lui Dumnezeu(...) In astfel de momente intelegem mai clar ca niciodata ca nu mai conteaza nimic altceva, nici timpul, nici alte detalii de care ne agățam zilnic ci doar binele persoanei iubite. Aveti grija de voi si de cei dragi, viata este atat de scurta! Sarah, ai fost f curajoasa ❤️, te iubesc!”, a scris Anca Serea în dreptul imaginii cu fiica sa, Sarah.
Plecată în SUA alături de mama ei, Monia Gabor, care are o relație cu Mr. Pink, un afacerist de origine chineză, Irina Columbeanu a stat de vorbă cu jurnaliștii de peste Ocean despre viața ei.
Mamele aflate în concediu de maternitate, veteranii de război, văduvele acestora invalizii și foștii deținuți politici ar urma să fie scutiți de plata CASS.
Eliminarea lui Neamțu din competiția „Casa iubirii” a luat prin surprindere atât telespectatorii, cât și pe fostul concurent, care a părăsit show-ul cu un gust amar și cu un regret.