Feyza Sevil Gungor are doar 28 de ani și cu toate acestea se numără deja printre cele mai talentate și apreciate actrițe din tânăra generație în Turcia. În cei aproape șapte ani de activitate pe platourile de filmare, frumoasă actrița a jucat în câteva producții de succes, care nu numai că i-au adus notorietate, dar i-au deschis și calea spre noi oportunități profesionale. Cel mai recent proiect din care a făcut parte carismatica actriță este cel din serialul Minciuni de familie.
Feyza Sevil Gungor, care dă viață personajului principal Oylum în serialul „Minciuni de familie”, pasiune uluitoare dincolo de actorie
Telespectatorii din România au cunoscut-o de curând pe frumoasa actriță Feyza Sevil Gungor, în distribuția serialului Minciuni de familie, în care a jucat rolul principal Oylum, care i-a adus încă o reușită de proporții în carieră, dar și un plus de notorietate pe plan internațional.
Când nu se află pe platourile de filmare, în cadrul vreunui proiect important și solicitant, Feyza Sevil Gungor este foarte activă în mediul online, unde publică deseori imagini și clipuri de senzație atât de la ședințele sale foto, cât și de la filmări.
Feyza Sevil Gungor, evoluție spectaculoasă pe plan profesional la doar 28 de ani
Feyza Sevil Gungor s-a născut în 1997, în capitala Ankara, într-o familie înstărită, care i-a oferit o educație exemplară și sprijin necondiționat pentru a-și încheia studiile și pentru a-și construi o carieră solidă. Chiar dacă își dorea încă din copilărie să devină actriță, aceasta s-a înscris la îndemnul părinților la Facultatea de Comerț, din cadrul Universității de Stat din Istanbul, pe care a absolvit-o cu succes, însă a realizat la un moment dat faptul că nu va putea profesa în acel domeniu.
În cele din urmă, ambițioasa tânără s-a reorientat către prima ei pasiune, actoria, iar în anul 2018 a început cursurile unei școli private de teatru, pe care a absolvit-o cu brio și astfel a devenit o actriță cu drepturi depline și s-a dedicat trup și suflet acestui domeniu.