Cum ati intrat in televiziune si cum ati ajuns apoi in Romania?
"Am inceput cum 20 de ani, in 1993, ca si cameraman, la o televiziune din Turcia. Peste cativa ani am devenit editor video, apoi producator, dupa care mi-am infiinatat propria casa de productie. Am lucrat cu trei-patru televiziuni, iar ultima dintre ele a fost Kanal D Turcia. Atunci cand au deschis postul din Romania, mi-au facut o oferta.
Ce ati gasit aici?
"Initial am venit pentru doua saptamani. Iata ca cele doua saptamani nu s-au sfarsit inca (rade). Cand am ajuns aici, mi-a fost foarte greu sa ma adaptez. Am stat doua luni prin hoteluri, apoi m-am mutat intr-o garsoniera. Dintr-un apartament imens, de 150 de metri, in Istanbul, am ajuns intr-o garsoniera. Deja incepeam sa am o depresie. Nu aveam prieteni, nu cunosteam pe nimeni am spus „Aoleu, ce-am facut!“. A fost foarte dificil, dar acum pot spune ca sunt pe jumatate roman. De fapt, cunosc Romania mai bine decat multi romani, stiu aproape toate orasele importante. Am fost aproape peste tot, din Maramures la Craiova. stiu deja si diferentele culturale din diversele regiuni ale tarii".
E important sa cunosti o tara, sa-i cunosti locuitorii, pentru a face televiziune cu succes in tara respectiva?
"Da, sunt lucruri direct conectate.
Stirile
Kanal D au implinit trei ani de cand au un nou concept si un nou prezentator, Christian Sabbagh. Care este identitatea stirilor Kanal D?
"<
Prezentatorul este foarte important pentru un jurnal. V-ar placea un prezentator ca Andreea Esca?
(Rade). "Mai bine va spun de ce l-am ales pe Christian Sabbagh. Acum trei ani, Pro TV si Antena 1 aveau ca prezentatori ai jurnalului principal femei. Asa ca noi trebuia sa facem ceva diferit: sa avem un prezentator barbat. Apoi ne-am dorit pe cineva a carui figura sa transmita, sa nu fie cineva care sa citeasca, ci un prezentator care, mai degraba, sa „povesteasca“ stirile, ca si cum ar fi fost cineva din familie. Asa ne-am oprit la Christian Sabbagh, iar telespectatorilor le-a placut. Mai ales faptul ca el comenta acele stiri, publicul asteapta comentariile lui".
Citeste integral interviul pe adevarul.ro!