EXCLUSIV | Cum a reacționat Bursucu în momentul în care a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană: „L-am sunat și nu mi-a răspuns nimeni”. Ce spune vedeta Kanal D despre discuția cu Honorius Prigoană

Autor: Diana Bostan

În cadrul emisiunii ”Follow us”, Bursucu a intervenit prin apel video pentru a dezvălui motivul pentru care a luat decizia de a difuza podcast-ul cu Silviu Prigoană la o zi de la decesul omului de afaceri.

După ce ar fi fost criticat de unii internauți pentru faptul că a ales să difuzeze podcast-ul cu Silviu Prigoană, la o zi de la decesul acestuia, Bursucu a decis să vorbească deschis despre asta, dar și despre ultima conversație avută cu regretatul afacerist, chiar în dimineața tragediei.

Citește și: „A murit exact așa cum a visat”. Teo Trandafir, mărturisire cutremurătoare despre Silviu Prigoană, bărbatul care o ceruse de nevastă

Bursucu a explicat, în cadrul ”Follow us”, motivul pentru care a ales să difuzeze podcast-ul cu Silviu Prigoană

Vedeta Kanal D a povestit că l-a cunoscut cu adevărat pe Silviu Prigoană abia după ce a înregistrat un podcast împreună cu acesta. Deși anterior avusese doar o relație superficială cu omul de afaceri, cu câteva zile înainte de tragedie, când au filmat podcast-ul, între ei s-a creat o legătură mai profundă.

Citește și: „Azi sare internetul în aer”. Bursucu a publicat ultima conversație cu Silviu Prigoană, chiar din dimineața tragediei! Regretatul afacerist a avut ultima apariție publică în cadrul podcast-ului moderat de vedeta Kanal D

Bursucu a explicat că a publicat promo-ul podcast-ului luni, cu o zi înainte de evenimentul tragic, și a fost acuzat ulterior că nu ar fi trebuit să facă acest lucru.

El a subliniat însă că nimic din comportamentul lui Silviu Prigoană nu i-a dat vreun indiciu că ceva rău s-ar putea întâmpla, deoarece acesta părea într-o formă excelentă.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru pensionare! Cine va primi cu 890 de lei în plus la pensie, de la 1 ianuarie 2025

„Eu l-am cunoscut pe adevărat pe domnul Silviu Prigoană, după ce am filmat acest podcast. El când venea la noi în emisiune, el cu tine avea o relație de prietenie, voi doi ați vorbit mai mult decât îmi permiteam eu. Nu am avut o relație foarte strânsă de prietenie. Eu am filmat podcast-ul joi dimineață, am dat promo-ul luni. Deci luni seara nu se știa nimic. Am fost acuzat că nu trebuia să-l dau atunci.

Promo-ul a fost dat luni la ora 20:00, cu o zi înainte să se întâmple. Eu am început să-l cunosc pe domnul Prigoană începând cu joi dimineață, cu adevărat. Între noi s-a legat ceva, o chimie frumoasă începând de joi. Noi de joi am vorbit la telefon. Nimic, dar nimic nu mi-a dat de bănuit că se va întâmpla ceva. Ba mai mult, era într-o formă foarte, foarte bună.”, a
povestit Bursucu, la ”Follow us”.

Cum a reacționat vedeta Kanal D în momentul în care a aflat teribila veste

Ilinca Vandici l-a întrebat ce a simțit în momentul în care nu a mai primit răspuns la mesajele trimise, iar Bursucu a menționat că a fost surprins de lipsa de reacție. Acesta a explicat că Silviu Prigoană era genul de om care răspundea imediat la telefoane sau mesaje, dar de data aceasta, când i-a trimis link-ul promo-ului, nu a primit niciun răspuns.

Inițial, nu și-a făcut griji, presupunând că Silviu Prigoană era ocupat. Mai târziu, a început să primească telefoane și mesaje în legătură cu starea acestuia. Însă în ciuda acestor informații, Bursucu a crezut până în ultima clipă că totul este doar o știre falsă.

„Domnul Prigoană era genul de om, pe care dacă îl sunai, îți răspundea la telefon, vorbeai cu el 20 de minute, dacă îi dădeai un mesaj, îți reacționa, îți răspundea. Nu era genul ăla de om care să te țină cu mesajul, să îți răspundă după 3-4 ore. În momentul ăla i-am trimis link-ul și nu mi-a mai răspuns. Atunci m-am gândit că nu e panică, am zis că poate are omul treabă. Nu mi-am pus niciun semn de întrebare. După a început să-și sune telefonul din toate direcțiile, să primesc mesaje. M-a sunat producătoarea noastră, spunându-mi dacă știu ce s-a întâmplat cu domnul Silviu Prigoană. Eu i-am zis să nu se apuce să dea în emisiune sau pe undeva, că eu cred că este un fake-news pe Facebook. Am zis că nu există așa ceva, că am vorbit cu domnul Prigoană azi dimineață. După am închis telefonul și vă spun sincer că l-am sunat pe el. L-am sunat și nu mi-a răspuns nimeni la telefon. Abia atunci am crezut că e posibil să fie adevărat. Nu am știut cum să reacționez, m-am gândit fix la familie.”, a mai spus Bursucu.

Citește și: Ultimul mesaj dintre Silviu Prigoană și Dan Negru: „Îmi dă putere”. Ce reacții au avut alte vedete din România la moartea afaceristului. Anamaria Prodan și Bursucu au reacționat

Bursucu a explicat că a decis să publice interviul cu Silviu Prigoană ca un ultim omagiu, considerând că acesta și-ar fi dorit ca episodul să fie văzut. Totodată, și-a exprimat regretul dacă această decizie a fost interpretată greșit, transmițând condoleanțe familiei. Acesta a precizat că a discutat cu Honorius Prigoană la două zile după tragedie, dar nu a dorit să dezvăluie conținutul conversației lor, pentru a respecta intimitatea familiei.

„Dacă tatăl meu ar fi în situația asta și eu să văd că cineva pune un filmuleț în care tata râde și se distrează...nu știam nici măcar cauza. Dacă am greșit, îmi pare rău. Eu am vorbit cu Honorius după două zile. Eu am luat decizia de a da acel ultim episod cu Silviu Prigoană ca un ultim omagiu. Pentru că știu cât de mult și-ar fi dorit. Dacă știam că nu e ok, nu aș fi dat acel interviu. Vreau să le spun condoleanțe familiei și nu vreau sub nicio formă și nu am să povestesc nimic mai mult din ce am vorbit cu Honorius.”, a încheiat Bursucu.