Evaluarea Națională din 2025 vine cu posibile schimbări majore care ar putea transforma complet modul în care elevii de clasa a VIII-a sunt evaluați. Dacă până acum examenul a inclus doar două probe scrise, la Limba și literatura română și Matematică, autoritățile propun introducerea unor noi discipline precum Biologie, Istorie și Geografie. Ideea este inspirată din modele educaționale europene, în special cel francez, și urmărește evaluarea completă a competențelor elevilor.
O viziune modernă asupra evaluării elevilor
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat recent că este necesară o reformă profundă a modului în care se desfășoară Evaluarea Națională. În opinia sa, două materii nu sunt suficiente pentru a reflecta nivelul real de cunoștințe și abilități al unui absolvent de gimnaziu. Se dorește introducerea unui sistem de testare multidisciplinar, care să acopere mai multe domenii de cunoștințe într-un singur test complex.
„Consider evaluările naționale că nu sunt comprehensive, nu sunt suficient de informative. Nu poți să spui pe de-o parte că tu vrei să promovezi cele 8 competențe cheie, dar în EN tu te cam focalizezi pe două. Hai să spunem că în clasele mai mici mai pui matematică și științe, dar în clasa a VIII-a mergi doar pe matematică și limba română. Nu este ok. Întrebarea e: Și cu celelalte competențe cheie ce facem? Ele nu au nevoie de niște evaluări standardizate, ca să știm, le-au asimilat copii sau nu? Să știm cum se compară o școală cu
Citește și: Bursă de merit de 327 de lei pentru elevi. Când sunt livrați banii pe card
Propunerea nu a fost primită cu brațele deschise de toată lumea. Părinții se tem că volumul crescut de materii și cerințele diversificate vor duce la o presiune suplimentară asupra elevilor. Mulți susțin că o astfel de schimbare va alimenta industria meditațiilor și va genera inegalități între elevii care își permit pregătire suplimentară și cei care nu au această posibilitate.
Pe de altă parte, profesorii și specialiștii în educație susțin ideea unei reforme. Ei consideră că Evaluarea Națională trebuie să reflecte realitatea complexă a procesului de învățare și să ofere un tablou complet al nivelului de pregătire al elevului.
Un nou calendar, un nou început
În ciuda dezbaterilor, Evaluarea Națională din anul școlar 2024-2025 are deja un calendar oficial publicat în Monitorul Oficial. Perioada de înscriere este între 10-13 iunie 2025, iar cursurile pentru clasa a VIII-a se încheie pe 13 iunie.
Probele scrise, pe care elevii urmează să le susțină, se vor desfășura astfel:
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
- 23 iunie 2025: Limba și literatura română
- 25 iunie 2025: Matematică
- 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă (pentru minorități)
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 3 iulie, iar perioada de contestații este programată între 4-5 iulie. Afișarea rezultatelor finale va avea loc pe 10 iulie 2025.
Citește și: O nouă zi liberă pentru elevii și profesorii din România înainte de Rusalii
Un alt element important este propunerea ca liceele să poată organiza propriile examene de admitere, pentru 50% din locuri. Evaluarea Națională va rămâne un criteriu important, dar nu singurul. În același timp, Bacalaureatul rămâne neschimbat, însă elevii de la profilul tehnologic vor avea de ales: fie intră pe piața muncii după clasa a XI-a, fie continuă cu clasa a XII-a, examenul de Bacalaureat și, eventual, studiile universitare.
Astfel, evaluarea Națională este pe cale să devină un examen care evaluează cu adevărat toate competențele dobândite de elevi în ciclul gimnazial. Schimbările propuse sunt menite să alinieze România la standardele internaționale și să ofere un sistem de învățământ mai echitabil și mai eficient. Totuși, succesul acestui plan va depinde de modul în care autoritățile vor implementa aceste modificări, de resursele disponibile și de capacitatea elevilor de a se adapta.