În cadrul interviului, actrița a fost purtată prin cele mai importante capitole ale vieții sale, de la adolescență, studenție și carieră până la divorț, lupta cu două tipuri de cancer și dependeța de droguri a fiului său.
Eugenia Șerban, fost pacient oncologic, luptă acum cu boala altor pacienți bolnavi de cancer
Dincolo de toate acestea, rămânem de la îndrăgita actriţă cu un mesaj deosebit de important despre cum ar trebui să abordăm propria sănătate.
Viața a supus-o pe Eugenia Șerban la o mulțime de provocări, însă ea a arătat de fiecare dată un echilibru incredibil între feminitate și putere. Nu s-a dat bătută niciodată, iar după fiecare lovitură s-a ridicat cu o forță de neoprit. Răspunsurile sale oferite în cadrul celor „ 40 de întrebări cu Denise Rifai” au emoționat telespectatorii și au transmis adevărate lecții de viață.
„Toate formele de cancer în fază incipientă se pot trata 100%”
În cadrul interviului, actrița a oferit un îndemn din inimă pentru a spori nivelul de prevenție și de conștientizare a cancerului. Ea amintit despre importanța controlului medical periodic.
„ Dacă ne-am duce mai des la control, măcar o dată pe an, ar fi extraordinar, pentru că toate formele de cancer în fază incipientă se pot trata 100%”, a atras atenția Eugenia Șerban.
Actrița a fost diagnosticată cu două tipuri de cancer în 2019. A înfrânt lupta cu boala cumplită și, în prezent, îi ajută pe pacienții oncologici să depășească acest moment critic al vieții.
Eugenia Şerban derulează o activitate impresionantă în cadrul unui ONG, cu scopul de a-i ajuta pe pacienții oncologici care nu știu la cine să apeleze în aceste momente dificile.
„ Fac parte din Asociația Sursa, care se ocupă cu pacienții oncologici, aparținători și personalul medical din oncologie pe partea de psihoterapie. Am început cu workshopurile din clinicile private de oncologie, care au prins foarte bine în rândul personalului medical, motiv pentru care vrem să le extindem și la nivel de țară, în spitalele de stat”, a povestit Eugenia Șerban.
Asociația din care face parte actrița oferă suport psiho-emoțional și resurse pacienților, aparținătorilor și cadrelor medicale.
„ Suntem unici pe piață cu OncoLine, telefonul de urgență al pacientului oncologic. Lucrăm și cu < navigator de pacienți> pentru că atunci când te simți pierdut, în momentul în care afli un asemenea diagnostic, să știi unde să suni și să fii îndrumat la ce ușă să bați”, a adăugat Eugenia Șerban.
O mică victorie pentru bolnavii de cancer
Prin intermediul podcastului său, „ De la Întuneric la Lumină cu Eugenia Șerban”, dedicat sferei oncologice, actrița povestește cum a înlesnit o mică victorie pentru pacienții bolnavi de cancer – decontarea ședințelor de psihoterapie.
„ Am deschis podcastul < De la întuneric la lumina cu Eugenia Șerban>, unde avem tot felul de invitați de marcă, a fost chiar și ministrul Sănătății. Mi-a promis atunci că va da ordonanță de urgență pentru decontarea ședințelor de psihoterapie pe tot parcursul tratamentului oncologic și îi multumesc public și i-am mulțumit personal pentru că a făcut-o în nici trei săptămâni după ce a fost la podcast”, a povestit actrița.
Experiența bolii i-a arătat Eugeniei Șerban care sunt nevoile nevăzute și neauzite ale pacientului aflat în suferință.
„ Pacientul oncologic este un pacient special care are nevoie de susținere psihoterapeutică ca să poată să treacă mai ușor prin acest diagnostic și ca tratamentul să aibă efectul scontat”, a mărturisit Eugenia Șerban în cadrul interviului maraton de la „ 40 de întrebări cu Denise Rifai”.