Emil Rengle, dezvăluiri despre avantajele orientarii sexuale: „Nu aș schimba asta. Ăsta ar fi și sfatul meu tuturor: fiți voi”

Author: Andreea Buinoschi

Emil Rengle susține că singurul avantaj pe care l-a avut de pe urma recunoașterii orientării sale sexuale a fost posibilitatea de a trăi liber

Sursa: Captură video

Emil Rengle și-a recunoscut orientarea sexuală, iar viața lui s-a schimbat în acel moment și prin intermediul reacțiilor oamenilor, ci în ceea ce privește modul în care a început să se simtă.

În urmă cu ceva timp, Emil Rengle și-a recunoscut orientarea sexuală, lucru ce i-a adus, pe lângă aprecieri, și un val de antipatie. Atenția pe care a primit-o din cel moment a crescut și ea și i-a adus un renume considerabil. În cadrul emisiunii  „40 de întrebări cu Denise Rifai”,  coregraful a vorbit despre schimbările care au venit din acel moment.

A fost sau nu Emil Rengle dezavantajat de orientarea sexuală

De-a lungul timpului, Emil Rengle a participat la mai multe concursuri, iar pe unul dintre ele l-a și câștigat, numele lui ajungând la și mai multe persoane.

Cu toate acestea, Emil Rengle susține că singurul avantaj pe care l-a avut de pe urma recunoașterii orientării sale sexuale a fost posibilitatea de a trăi liber și nu câștigarea premiilor datorită acestui lucru.

„Nu știu cât de mulă legătură are una cu cealaltă. Din punctul meu de vedere, oamenii ce au apreciat a fost sinceritatea mea, indiferent de care ar fi fost adevărul meu. Au apreciat faptul că am fost onest.

Citește și: Emil Rengle: cel mai bine cotat coregraf din România. Pasiunea sa pentru dans a fost transformată într-o carieră de succes

E nevoie de foarte multă vulnerabilitate să te deschizi și să povestești despre tine, să te arăți lumii. E un curaj și e o muncă uriașă de a te arăta lumii așa cum ești și cred că a fost cea mai bună decizie din viața mea să mă arăt așa cum sunt.

Trăiesc în adevărul meu, nu în adevărul altuia și nu aș vrea să trăiesc vreodată altfel decât cum sunt.

Drumul meu este al meu, cu bune și cu rele, cu greșeli pe care le-am făcut, cu învățături extraordinare”, a povestit Emil Rengle.

Citește și: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii

Emil Rengle este unul și același cu artistul

Emil Rengle se identifică prin dansul pe tocuri și a strâns o comunitate impresionantă de fani datorită acestui lucru.

Descoperirile continuă, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional, dar, orice s-ar întâmpla, niciodată nu va regreta faptul că a scos adevărul la lumină.

„Sunt în descoperire. Mereu m-am arătat așa cum sunt. Nu există o altă imagine a lui Emil Rengle decât ceea ce este el. Eu sunt strâns legat ca om de artistul Emil Rengle.

Citește și: Cine este Emil Rengle? Drama care i-a marcat copilăria celui mai cunoscut dansator pe tocuri din România

Atunci când eu evoluez, arta mea evoluează. Atunci când eu mă schimb, arta mea se schimbă. Atunci când eu mă descopăr și dansez pe tocuri, sunt într-un fel. Atunci când renunț la tocuri sunt, din nou, pe un drum personal al meu, diferit.

Nu aș schimba asta. Ăsta ar fi și sfatul meu tuturor: fiți voi, pentru că aveți cel mai mare câștig în fața voastră, și anume, că sunteți speciali! Voi sunteți unicul așa cum sunteți și acolo este o infinitate de oportunitate.

Nu aș crede că faptul că am vorbit despre orientarea mea sexuală în mod deschis are vreo legătură cu câștigarea premiului. Absolut deloc!

Cred că faptul că sunt onest, că oamenii s-au conectat într-un mod pur, că am simțit energia aceasta și eu și publicul a fost un motiv real pentru care ei au crezut în mesajul meu, l-au votat și și-au dorit ca acesta să devină numărul câștigător, cel puțin în anul acela”, a mai mărturisit coregraful.