Deși nu avea voie să conducă, acesta a gonit pe șosea și a pierdut controlul volanului, ceea ce a dus la un accident devastator.
Tânărul a murit în drum spre spital
Tragedia s-a petrecut duminică după-amiază, pe un drum comunal ce leagă localitățile Cuza Vodă și Salcia Tudor.
„Din primele date se pare că un tânăr de 23 de ani, din sat Cuza-Vodă, în timp ce conducea un autoturism pe DC 195, dinspre sat Cuza-Vodă către Salcia-Tudor, ar fi pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, răsturnându-se de mai multe ori.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Conform știrileprotv, un trecător a alertat imediat autoritățile la numărul de urgență 112. La locul accidentului au fost trimise o ambulanță și un elicopter SMURD de la Galați. Din păcate, deși echipajele medicale au intervenit prompt și l-au transportat de urgență către cel mai apropiat spital, tânărul și-a pierdut viața pe drum.
Mașina îi aparținea iubitei sale
Polițiștii au stabilit că victima nu poseda permis de conducere și că autoturismul îi aparținea iubitei sale, care este însărcinată.
În urma accidentului, autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei.