Un român originar din Baia Mare și-a pierdut viața în Franța, după ce a ales să se răcorească în apele Senei în mijlocul unui val de caniculă care a lovit țara cu temperaturi ce au depășit 40 de grade Celsius.
Ștefan, în vârstă de 40 de ani, se afla pe malul fluviului când a decis să intre în apă, încercând să se răcorească de arșița insuportabilă care a cuprins Franța în ultimele zile, notează observatornews.ro.
Din păcate, pentru Ștefan nu s-a mai putut face nimic, echipajele medicale fiind nevoite să constate decesul chiar pe malul Senei, notează sursa menționată anterior.
Tragedia a lăsat în urmă o familie copleșită de durere, care se luptă acum cu greutatea repatrierii trupului neînsuflețit.
Rudele cer sprijinul celor care pot și vor să îi ajute să îl aducă pe Ștefan acasă, în Baia Mare, pentru a-i oferi un ultim rămas-bun, așa cum se cuvine.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.
Clubul Liverpool a adoptat o decizie fără echivalent în întreaga sa existență de 133 de ani, în urma decesului tragic al atacantului portughez Diogo Jota, care și-a pierdut viața la doar 28 de ani, într-un accident rutier.
Peste 70.000 de persoane au umplut sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București, în a doua seară a festivalului Neversea Kapital, aflat la prima ediție.