Răzvan Pădurariu, legitimat la Clubul Sportiv Școlar Lugoj, se afla în vacanță împreună cu un prieten și familia acestuia. Vizita la lacul Colibița, care ar fi trebuit să aducă relaxare și voie bună, s-a sfârșit tragic.
Ce mesaj a apărut în mediul online, după moartea lui Răzvan în lacul Colibița
Răzvan era cunoscut în comunitatea lugojeană ca un tânăr talentat și apreciat în mediul sportiv.
Citește și: Un adolescent a dispărut după ce a căzut din barcă, în lacul Colibița! Acesta este căutat de scafandri
Potrivit informațiilor apărute în presa locală, Răzvan participa la o petrecere organizată cu ocazia Zilei de 1 Mai. După miezul nopții, împreună cu un prieten, a ieșit pe ponton și a urcat într-o hidrobicicletă. Cei doi nu au reușit să înainteze nici treizeci de metri pe lac, iar ambarcațiunea s-a răsturnat.
Incidentul s-ar fi petrecut în jurul orei 2:00 dimineața. Cu toate acestea, autoritățile au fost alertate abia în jurul orei 8:00.Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Ce spun autoritățile despre apelul întârziat la 112
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a confirmat întârzierea apelului: „ La 8:16, în această dimineață, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița s-a primit un apel despre o persoană înecată în lacul Colibița. La locul intervenției s-au deplasat trei echipaje, dintre care echipajul de scafandri”.
Căutările au fost îngreunate de adâncimea lacului Colibița, care în zona respectivă variază între zece și optsprezece metri, dar și de vizibilitatea extrem de redusă sub apă.
Părinții adolescentului, rămași în Timiș, au aflat vestea abia după confirmarea oficială a tragediei. Aceștia au fost chemați la Serviciul de Medicină Legală din Bistrița pentru recunoașterea trupului neînsuflețit.
Rudele și apropiații se pregătesc acum pentru înmormântare, care va avea loc luni. Comunitatea din Lugoj este în stare de șoc, iar colegii lui Răzvan își exprimă regretul profund față de pierderea unui tânăr care promitea un viitor strălucit în sport.