Deși are doar 27 de ani, Onur Seyit Yaran a cucerit publicul din Turcia și din străinătate cu talentul desăvârșit și cu o carisma aparte dovedite încă de la primele sale apariții pe micile ecrane. Pe parcursul celor cinci ani de activitate pe platourile de filmare, chipesul actor a demonstrat o pasiune nebună pentru actorie și a jucat cu dăruire fiecare rol, ajungând treptat să urce în topul celor mai apreciați actori din tânăra generație în Turcia. Cel mai recent proiect în care a făcut furori a fost serialul Totul pentru familia mea, în care a dat viață personajului Doruk, un tânăr ambițios și carismatic.
Doruk din serialul Totul pentru familia mea, surprins în sala de fitness
Onur Seyit Yaran s-a născut în 1995, în Istanbul, într-o familie înstărită, în sânul căreia a avut șansă de a primi o educație aleasă și de a studia peste ani în domeniul în care și-a dorit.
Însă cu aceeași mare pasiune visa și să devină un actor renumit, astfel că a hotărât să urmeze în paralel și cursurile unei școli private de teatru, pentru a fructifică și talentul actoricesc.
Tot în primii ani de facultate, Onur a început să cocheteze și cu modelingul, devenind rapid un fotomodel de mare succes în Turcia și peste hotare. În anul 2016 a fost desemnat Cel mai bun model al Turciei.Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
În anul 2017, Onur Seyit Yaran a debutat pe platourile de filmare ale serialului Kalk Gidelim, iar în anul 2019 a fost cooptat să joace în producția Vuslat. Iar cel mai recent proiect este serialul Totul pentru familia mea, în care a dat viață personajului Doruk.
Dincolo de carieră în domeniul actoriei, Onur nu a renunța nici la sport și nici la pasiunea pentru modeling și a continuat să le practice în paralel.
De curând, tânărul a fost surprins în sala de fitness, acolo unde și-a reluat antrenamentele și a început să practice exercițiile obinuite de întreținere. Tânărul actor a publicat pe contul lui de socializare un scurt clip video în care apare lucrând la diverse aparate destul de dificile.