Fostul deputat PSD de Arad, Gheorghe Chiper, a încetat din viață. Acesta a avut o carieră politică dedicată comunității locale și susținerii fermierilor, notează aradon.ro.
Citește și: A murit actrița Anca Bejenaru, la vârsta de 71 de ani
A murit fostul deputat Gheorghe Chiper, la vârsta de 86 de ani
În vârstă de 86 de ani, Chiper s-a născut pe 8 octombrie 1939 și a fost o figură importantă în viața politică și administrativă a județului Arad.
De profesie inginer agronom expert, Gheorghe Chiper a fost recunoscut drept un apropiat al agricultorilor din zonă și s-a implicat activ în promovarea intereselor acestora. În anul 2004 a ocupat și funcția de președinte executiv interimar al organizației PSD Arad.
Ales deputat în legislatura 2004–2008 pe listele Partidului Social Democrat, Gheorghe Chiper a făcut parte din Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Ce s-a întâmplat cu fostul ministru al turismului? Elena Udrea a fost dusă de urgență la spital!
Înainte de a ajunge în Parlament, Gheorghe Chiper a fost consilier județean între anii 1992 și 2004, iar în legislatura 1992–1996 a ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Citește și: Actorul Rick Hurst a murit la vârsta de 79 de ani
Cei care l-au cunoscut și apreciat sunt acum în durere și doliu.
„A plecat la cele veșnice un om deosebit, un prieten, un specialist agricol, Ing CHIPER GHEORGHE. A fost inginer la IAS Ineu, director la Direcția Agricolă, deputat PSD de Arad, consilier la Prefectura Județului Arad. Pentru mulți ingineri agronomi a fost un bun îndrumător, sfătuitor și tot timpul un om cu care te puteai înțelege bine. Domnule Chiper vei rămâne veșnic în amintirea noastră, nu vă vom uita și vă dorim să aveți drum lin spre cer.