Murat Aygen are 51 de ani și se numără printre cei mai apreciați actori ai generației sale. În cei peste douăzeci de ani de activitate pe platourile de filmare, actorul a demonstrat un talent uluitor și o carisma deosebită, în multe producții de excepție în care a jucat și care i-au adus mari succese și celebritate. Publicul din România l-a cunoscut chipeșul actor încă din anul 2014, când a jucat în producția Yaman, în care a dat viață personajului Faruk, apoi în serialul Mireasă din Istanbul. În anul 2021 Murat a revenit la Kanal D în serialul Doctorul minune, în care a jucat rolul medicului Tanju. Iar în 2022 acesta a fost cooptat și în distribuția producției Prețul fericirii, în care a interpretat rolul Dogan.
Dogan din serialul Prețul fericirii, apariție de senzație alături de familia sa
Murat Aygen a venit pe lume în anul 1971 în Diyarbakır, unde a crescut și a studiat până la vârsta majoratului, când a decis să meargă în Istanbul, unde s-a înscris la Facultatea de Biologie, în cadrul Universității de Stat. Însă treptat a realizat faptul că nu va putea profesa în acel domeniu și a decis să studieze în paralel și actoria, în cadrul Universității Mimar Sinan, renunțând astfel la meseria de biolog pe care o alesese inițial, la îndemnul părinților săi.
În 1998, Murat Aygen a debutat pe platourile de filmare ale serialului Örümcek, care a însemnat și primul pas către carieră strălucită de astăzi. Carismaticul actor a primit din ce în ce mai multe propuneri de a juca în noi proiecte importante și a devenit tot mai cunoscut și adulat de publicul larg.
Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Dincolo de cariera fulminantă, Murat Aygen este un bărbat fericit și împlinit și pe plan personal, deoarece are o familie frumoasă și unită, care îl motivează zi de zi și îi oferă energie pozitivă.
Celebrul actor este căsătorit din anul 2010 cu actrița Nihan Asli Elmas, pe care a cunoscut-o pe platourile de filmare, care i-a dăruit o fiică minunată. De curând, Murat a publicat pe contul lui de socializare câteva imagini inedite în care apară alături de soție și de fiica lor, în timpul celei mai recente vacanțe petrecute împreună.Citește și: Câte episoade are serialul Prețul Fericirii? Povestea lui Zeynep și Yildiz este absolut captivantă