Dmitri Medvedev ar fi atipit in timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci. Cum a fost ironizat premierul rus

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a fost ironizat pe retelele de socializare pentru ca ar fi atipit in timpul grandioasei ceremonii de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci.

Imaginile difuzate de televiziunea publica rusa incarcate pe YouTube il arata pe Medvedev cu ochii inchisi si capul aplecat, cu cateva minute inainte ca presedintele rus Vladimir Putin sa declare deschisa oficial editia a XXII-a a Jocurilor Olimpice de iarna, in timpul unei ceremonii organizate vineri pe stadionul olimpic Fist, pe malul Marii Negre.

El se afla in tribuna oficiala nu departe de Putin si de aproximativ 40 de sefi de stat si de guvern straini.

Bloggerii au profitat imediat de aceasta oportunitate pentru a-l ironiza pe premierul rus. O imagine postata de unul dintre ei arata pur si simplu o imagine neagra, alaturi de care se poate citi: "Jocurile Olimpice vazute prin ochii lui Medvedev".

O alta imagine publicata pe retelele de socializare arata capul lui Medvedev adormit in locul celui de-al cincilea fulg de nea ce nu s-a transformat in cerc olimpic in timpul ceremoniei, o alta gafa comentata pe larg pe Internet.

"Balerina Visneva danseaza pe o muzica linistita, astfel incat sa nu il trezeasca pe Medvedev", observa un bloggeer, referindu-se la balerina Diana Visneva, una dintre vedetele spectacolului.

Aceasta secventa i-a stimulat imaginatia unui alt blogger, care a creat deja un cont satiric intitulat "Medvedev care doarme". "Sa dormi este bine pentru sanatate", ironizeaza el.

Dmitri Medvedev a devenit primul lider rus care foloseste Twitter si alte retele de socializare, dar contul sau oficial @MedvedevRussia ramanea tacut, sambata, cu privire la acest incident, ultimul mesaj fiind o fotografie de la inceputul ceremoniei de deschidere, cu mult inainte de scena stanjenitoare. (sursa Mediafax )

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate