Demet Ozdemir este una dintre cele mai talentate si apreciate actrite ale momentului in Turcia.
Demet Ozdemir, actrița care dă viață personajului principal feminin din serialul ”Prizoniera destinului”, difuzat în fiecare zi, de miercuri până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D, a avut o viață plină de încercari dificile.
Demet Ozdemir a recunoscut publicației Hurriyet că faima a fost cea care i-a distrus familia, părinții separându-se când fetele familiei au dorit să își depășească condiția și să își încerce norocul în Istanbul.
Prima care s-a urcat în tren pentru o carieră în industria divertismentului a fost sora mai mare a actriței, la acel moment în vârstă de 19 ani.
Demet Ozdemir, viata bate filmul!
“Sora mea a participat în public la emisiunea <Roata Norocului>, unde a fost remarcată și, la scurt timp după aceea, ea a primit o ofertă pentru a juca în clipul „İsyankar” al lui Mustafa Sandal.
Tatăl meu nu știa ce se întâmplase și când s-a întors seara acasă ne întrebam dacă a aflat. Cu toții, și eu și sora mea și fratele meu, inclusiv mama, tremuram de frică. Am trăit cu frică aceea timp de o lună. Noi ne-am pus toate speranțele în acel clip pentru a ieși din orașul în care trăiam. Singura noastră șansă a fost sora mea, și ne gândeam că, dacă ar putea ajunge la Istanbul să câștige bani, noi am fi salvați.
Aveam cuțitul la os. Ne-am făcut curaj și am vorbit cu tata, nu ne-a ascultat, dar am decis să plecăm oricum. Faima ne-a distrus familia!”, a povestit actrița publicației sus-menționate.
Demet Ozdemir, alaturi de fratii sai!
Demet Ozdemir avea atunci 11 ani. Viața din acel moment avea să fie grea, însă nu are regrete.
Familia i s-a destrămat, mama a decis să rămână alături de cele două fiice ale sale, în timp ce fratele actriței a decis să plece în Germania la o bunică.
“ Au fost și vremuri frumoase și dificile pentru noi toți. Când părinții mei au divorțat, bărbatul casei a devenit sora mea. Deși nu putea câștiga mulți bani, m-a ținut în școală. (…) Îmi doream să devin avocat. Cu tata nu m-am văzut ani de zile, s-a recăsătorit imediat ce s-a despărțit de mama, dar am făcut pace recent. Nu am crezut niciodată că ne urăște, a fost prea încăpățânat ”, a povestit Demet pentru renumita publicație turcă.
Pe Demet Ozdemir o putem urmări în rolul principal feminin Zeynep, în serialul “Prizoniera destinului”, difuzat de miercuri până vineri, de la ora 20.00, la Kanal D.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.
Distribuirea alocațiilor poate varia de la lună la lună, data fiind influențată de sărbătorile legale celebrate sau zilele de weekend. Iată care este data la care se livrează alocațiile în luna august 2025.