Delta Dunării este cea mai nouă unitate de relief din Europa și are cele mai multe suprafețe umede de pe continent. Întreaga deltă se întinde pe un perimetru de aproximativ 5.700 de kilometri pătrați.
Delta Dunării, paradisul dintre ape
Diminețile liniștite, în care singurul zgomot este cel al naturii, au devenit o raritate în zilele noastre. Însă, cu toate acestea, există un loc în care oamenii încă obișnuiesc să își înceapă fiecare zi treziți de simfonia păsărilor.
Acest loc desprins din basme se află chiar în țara noastră, este vorba despre Delta Dunării, locul unde apa îmbrățișează pământul.
Întinderile de ape au atât o faună diversificată, cât și oameni care dau viață zonei, fără a distruge în vreun fel minunea naturii. Aceștia trebuie să parcurgă un traseu amplu prin canalele deltei, pentru a se aproviziona din Tulcea. Însă, iarna drumul apelor se transformă într-o întindere de gheață, care îi izolează pe localnici în satele lor.
Însă, cu toate acestea, oamenii nu ar da pentru nimic în lume colțul de rai în care s-au născut, spunând că aici își găsesc ei liniștea.
„Te calmează. Când ies din București zici că am ieșit din iad. Aici (n.r. Delta dunării) zici că-i rai, e altceva. Sunt născut, crescut aici. Peisajul ăsta mă liniștește.”, a declarat localnicul Victor Tureac, pentru reporterii de la „Asta-i România”.
„Este minunat să fim aici. Natura este intactă, este chiar diferită de ce vedem în pădurile și parcurile naționale pe care le avem în Germania.”, a spus un turist aflat în Delta Dunării.
„Eu vizitez în mod frecvent România pentru că îmi place țara asta foarte mult.(...) Cel mai mult mi-a plăcut mediul înconjurător, natura, este genial, apa este foarte curată.”, a declarat Gustaw Antczak, un turist polonez.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Citește și: Uitați de lume, prinși în războiul altora, duminică, de la ora 14:30, la ”Asta-i România!”
Tradițiile și obiceiurile zonei au rămas nealterate de timp
Pe lângă ecosistemul diversificat și peisajele ce îți taie răsuflarea, cei ce vizitează Delta Dunării descoperă total o altă lume, cu o cultură fascinantă. Comunitatea de lipoveni din această zonă geografică nu și-a uitat originile.
Aceștia se întâlnesc frecvent pentru a sărbători în straie tradiționale, dansând și cântând niște frumoase cântece în limba slavă veche.
„Am învățat de la femeile bătrâne din satul acesta, de la bunica copiilor mei.(...) În 2016 am înființat Asociația Cultural Tradițională a femeilor din Delta Dunării, Rusalka, în traducere «Sirenă».
Cântăm cântece vechi, pe care le-am preluat de la ruși și le-am mai adaptat, deoarece cântăm în limba slavonă rusească, o limbă rusească mai veche.” , a explicat soția lui Victor Tureac, Daniela.
Însă, puțini sunt cei ce mai vorbesc limba și care mai țin cont de obiceiurile de odinioară, întrucât majoritatea tinerilor s-au desprins din labirintul apelor, în căutarea unui trai diferit, la oraș.
„Nepoții noștri mai mult vorbesc românește și noi la fel, pe lângă ei. Unii pleacă, alții rămân aici, fiecare unde îl trage sufletul.”, a mărturisit o localnică din zonă.
Citește și: Harta turistică a României: Locurile din țară pe care trebuie neapărat să le vezi cel puțin o dată în viață