O butelie folosită într-un apartament de la parterul unui bloc a cedat brusc, iar deflagrația rezultată a transformat imobilul într-o scenă a dezastrului.
Martorii deflagrației fac declarații sfâșietoare
Conform Observatornews, șase persoane au fost rănite, printre care și o adolescentă de 14 ani. Peste 20 de oameni și animalele lor s-au grăbit să iasă afară, majoritatea doar cu hainele pe care le aveau pe ei.
Un martor a povestit cu durere în glas cum a sărit în sus din pat, zgomotul deflagrației fiind unul asurzitor, iar alții susțin că bucați din tavan au căzut peste ei. „ Nu am auzit în viaţa mea aşa bubuituri. Am sărit în sus din pat. Vă daţi seama prin ce am trecut eu?", a spus acesta, citat de sursa menționată mai sus.
„Când am coborât am găsit un vecin jos pe casa scării şi l-am ajutat să iasă afara, dar nu mai sufla cred că de la fum, s-a intoxicat", a relatat un alt martor.
Șase persoane au fost rănite
Echipajele de intervenție au ajuns rapid și au acționat contraconometru pentru salvarea persoanelor rănite. Au fost evacuate și s-au autoevacuat 21 de persoane și două animale. Deflagrația din Buftea s-a soldat cu șase victime, dintre care trei au fost transportat la spital.
Structura blocului a fost grav compromisă de deflagrație, iar zona a fost izolată pe o rază de 50 de metri din cauza risculu ridicat de cădere. Autoritățile continuă investigațiile pentru a afla circumstanțele exacte în care s-a produs totul.