Potrivit anunțului ministrului, seniorii care și-au ales ca metodă de plată livrarea banilor prin cont bancar sunt informați că pensiile recalculate vor fi disponibile pe cardurile lor începând de joi, 12 septembrie.
Anunț important pentru pensionari
Sumele necesare au fost virate către bănci miercuri, 11 septembrie, în timp ce cei care au optat pentru primirea pensiei prin Poșta Română au început să primească plățile încă din 2 septembrie.
Ministrul a subliniat că aproximativ 82,5% dintre pensionari au beneficiat de o creștere a pensiilor în urma recalculării. Mai mult, aceste indemnizații vor continua să crească anual, conform legislației în vigoare.
Val de nemulțumiri după recalcularea pensiilor
Totuși, procesul de recalculare a adus și nemulțumiri.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie
Mulți pensionari au semnalat greșeli în deciziile de recalculare, cum ar fi lipsa unor ani de muncă din evidențele oficiale.
Pentru a corecta aceste erori, Casa Națională de Pensii a anunțat că cei afectați pot depune o cerere de revizuire în termen de 30 de zile de la primirea deciziei de recalculare. Aceștia trebuie să atașeze o copie a deciziei de recalculare, documente care să dovedească perioadele de muncă și orice alte acte relevante.
Astfel, pensionarii au posibilitatea de a corecta eventualele erori și de a beneficia de pensia la care au dreptul.
„Din totalul de 4,6 milioane de pensii din sistemul public, aproximativ 82,5% au crescut la recalculare. Finalizarea plăţilor este confirmarea că nicio pensie nu a scăzut.
Scopul legii este eliminarea inechităţilor între pensionari şi întărirea principiului contributivităţii. Legea asigură creşterea anuală a pensiilor, dar şi predictibilitate, atât pentru pensionari, cât şi pentru angajaţi”, a transmis Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii.