De ce nu e bine să faci cununia civilă în post, în luna mai și în anumite zile ale săptămânii. Ce trebuie să ții în vedere

,
Când nu trebuie să faci cununie civilă

De ce nu e bine să faci cununia civilă în post, în luna mai și în anumite zile ale săptămânii. Ce trebuie să ții în vedere

[Sursa foto: PixaBay]

Diferența dintre căsătoria civilă și ce religioasă este că cea civilă va fi făcută de registratorul municipiului, respectiv primarul sau unui dintre adjuncții acestuia, iar căsătoria religioasă este făcută de reprezentantul unui cult.

Căsătoria civilă este o însoţire pe viaţă între un bărbat şi o femeie, prin liber consimţământ în condiţiile legii, adică are la bază un contract plecând însă de la afecţiunea reciprocă, pe când nunta creştină, care presupune în prealabil căsătoria civilă ca aşezământ natural, este o însoţire sfântă, făcută cu binecuvântarea lui Dumnezeu în Biserică printr-o sfântă Taină, prin Taina Nunţii sau Cununiei, care sfinţeşte iubirea şi legătura celor însoţiţi”, arată reprezentanții mitropoliei, citați de ȘtiriDinLume.

Când ai voie să faci cununia civilă și când nu

Când ai voie să faci cununia civilă

Când ai voie să faci cununia civilă și când nu

[Sursa foto: PixaBay]

În mod normal, cununiile religioase nu se fac în timpul postului, dar când vine vorba de o cununie civilă, regula nu se aplică la fel. Singura condiție este să nu se facă petrecere.

O altă superstiție spune că nu este bine să faci cununie civilă în luna mai, iar același lucru se aplică și pentru cununia religioasă, pentru că se crede că se va destrăma repede căsnicia.

Citeste si: Câți bani trebuie să dai dacă mergi la un botez în 2022. Ce sume trebuie să scoată din buzunar rudele, nașii, și invitații

De asemenea, nu este bine să te cununi nici în zilele de marți, miercuri sau vineri, de ziua ta de naștere sau de ziua de naștere a partenerului. Nu trebuie să faci cununie în același an în care se cunună și unul dintre frații sau surorile tale, pentru că se crede că fratele care se căsătorește în al doilea an va avea o căsnicie nereușită.

Așadar, evită să te cununi civil în post, în luna mai, marți, miercuri, vineri și în același an cu vreunul dintre frații tăi. 

De ce acte ai nevoie pentru cununia civilă

Acte necesare cununie civilă

De ce acte ai nevoie pentru cununia civilă

[Sursa foto: PixaBay]

Pentru a putea primi un certificat de căsătorie, trebuie să aduceți o serie de analize medicale obligatorii pentru completarea actului prenupțial, care să conțină analize de sânge pentru testul HIV și sifilis, dar și o radiografie pulmonară. Medicul de familie va nota certificatul prenupțial cu textul „apt pentru căsătorie”, după care trebuie să fie datat cu ziua în care depuneți actele la Primărie, fiindcă va fi valabil doar 14 zile de la data eliberării lui de către medicul de familie.

Citeste si: După aproximativ un an de căsnicie, o femeie a aflat că soțul ei este, de fapt, femeie

Actele necesare pentru cununia civilă sunt următoarele:

  • certificatele de naștere în original și copie;
  • certificatele medicale prenupțiale;
  • actele de identitate în original și copie, ambele valabile la data încheierii căsătoriei;
  • timbre fiscale;

Dacă unul dintre soți nu este la prima căsătorie, aveți nevoie de:

  • sentința definitivă de divorț în două exemplare (copii legalizate) dacă persoanele sunt divorțate;
  • certificatul de deces original și copie legalizată dacă unul dintre soți sau ambii au rămas văduvi;
  • Atunci când din căsătoria anterioară au rezultat copii care sunt în îngrijirea soțului sau a soției care se recăsătorește, se vor prezenta certificatele de naștere originale și copiile acestora.

 

Citește-ne pe

Citește și:

România, printre ţările care ar fi afectate de norul radioactiv în caz de accident la centrala nucleară Zaporojie

Incredibil cât a costat colierul cu diamante pe care Roxana Dobre l-a purtat la nunta cu Florin Salam! Suma este colosală

Angela Merkel: 'Războiul Rece nu s-a încheiat niciodată. Ar fi trebuit să reacționăm mai rapid la agresivitatea Rusiei'

Incredibil cât a costat colierul cu diamante pe care Roxana Dobre l-a purtat la nunta cu Florin Salam! Suma este colosală

Florin Salam s-a căsătorit cu Roxana Dobre în Mamaia, pe 1 iunie! Incredibil câți bani au primit la darul de nuntă

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies