Cu această ocazie, Dan Negru a publicat o fotografie în care apare alături de Șerban, nepotul filozofului, precizând cu umor că „fotografia nu e trucată”.
Dan Negru, fotografie de colecție alături de nepotul lui Emil Cioran
Șerban Cioran trăiește în Sibiu, orașul în care s-a născut și Emil Cioran, și păstrează vie memoria celebrului său unchi. Potrivit lui Dan Negru, întâlnirile cu Șerban sunt pline de farmec.
„Dumnezeu e intervalul dintre două bătăi ale inimii- Cioran-
El este Șerban, nepotul celebrului Emil Cioran (și fotografia nu e trucată). Au trecut 114 ani de la nașterea lui Cioran.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Reguli noi pentru 2025 cu privire la pensionarea anticipată. Femeile care pot ieși la pensie mai devreme
În postarea sa, prezentatorul TV a rememorat și drama exilului voluntar al lui Emil Cioran. Supărat pe România, acesta a refuzat să mai vorbească sau să scrie în limba română după stabilirea la Paris. Ironia destinului a făcut ca, în ultimele clipe ale vieții, afectat de boala Alzheimer, Cioran să revină instinctiv la limba maternă. A murit la 84 de ani, în Franța, vorbind doar românește, singura parte din identitate pe care boala n-a reușit să o șteargă.
„Supărat pe România, Emil Cioran, exilat la Paris, a refuzat să mai scrie sau să vorbească în limba română. La sfârșitul vieții însă, boala Alzheimer l-a întors la limba maternă. E o boală care te face să uiți tot, păstrând doar limba și amintirile copilăriei. Celelalte dispar. A murit în Franța, la 84 de ani, doar cu amintirile copilăriei și vorbind doar limba română”.
Dan Negru a încheiat cu un alt gând memorabil al filozofului:
„Marele triumf al omului modern este întârzierea morții. Marea înfrângerea este că nu știe ce să facă cu viața”- Cioran.