Cutremur puternic în Italia! Orașul afectat de cel mai violent seism din ultimii 40 de ani

Author: Diana Bostan

Cutremur cu magnitudinea de 4,6 în Napoli.

Sursa: Pixabay

Napoli a fost zguduit de cel mai puternic cutremur din ultimii 40 de ani, după ce un seism cu magnitudinea de 4,6 a lovit orașul din sudul Italiei.

În urma seismului, oamenii au ieșit speriați în stradă, iar rețelele locale de trenuri și metrou au înregistrat întârzieri semnificative. În unele zone din oraș s-au semnalat și pene de curent, potrivit presei locale, notează joe.com.

Citește și: Cutremur luni dimineață în România! Acesta s-a produs chiar în timpul exercițiilor antiseism

Cutremur cu magnitudinea de 4,6 în Napoli

Seismul principal a fost urmat de alte trei replici mai mici, toate cu magnitudini sub 2. Epicentrul a fost localizat în apropiere de Bacoli, la aproximativ 16 kilometri vest de Napoli, la o adâncime de aproape 5 kilometri.

Cutremur cu magnitudinea de 4,6 în Napoli.
[Sursa: Pixabay]

Agenția italiană ANSA a descris cutremur ul drept cel mai violent din ultimele patru decenii.

Primarul orașului Pozzuoli, Luigi Manzoni, a declarat că deși seismul a fost puternic, până în acest moment nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime. Autoritățile locale monitorizează însă situația în permanență, iar echipe de voluntari verifică starea clădirilor și a infrastructurii, notează sursa menționată anterior.

Citește și: FOTO Cum arată locul în care Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu, și-a pierdut viața

Citește si: „Noi am fost DRAGOSTE”. Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner

Citește și: Cutremur cu magnitudinea de 6,0 în această dimineață! În ce orașe a fost resimțit seismul

Zona este recunoscută pentru activitatea seismică intensă, fiind situată la intersecția plăcilor tectonice eurasiatică și africană. În martie, Napoli a mai fost zguduit de un cutremur de magnitudine similară, de 4,4 pe scara Richter.

Deși nu au fost raportate pagube, autoritățile rămân în alertă și recomandă cetățenilor prudență și informare constantă.