Cum obții viza de flotant, dacă vrei să votezi la Alegerile Locale 2020 la o altă adresă decât cea din buletin

,

Viza de flotant se poate obține destul de ușor și vă poate permite să votați la Alegerile Locale exact în localitatea în care aveți domiciliul acum. Asta chiar dacă în buletin aveți trecută o altă adresă.


In articol:

Viza de flotant este, de fapt, o hârtiuță care se lipește pe spatele buletinului. Cu ajutorul acesteia, puteți demonstra că locuiți la o altă adresă față de cea pe care o aveți trecută în actul de identitate. 

Viza de flotant, necesară la Alegerile Locale

Pe 27 septembrie vor avea loc Alegerile Locale, iar românii își vor putea exprima opțiunile de vot legate de autoritățile administrației publice locale. Acest lucru înseamnă că vor fi votați cei care vor conduce consiliile locale ale comunelor, ale oraşelor, ale municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi primarii. De asemenea, se vor afla numele celor care se vor afla la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, primarul general al Municipiului Bucureşti, consiliile judeţene, precum şi preşedinţii consiliilor judeţene.

Spre deosebire de alegerile prezidențiale și cele europarlamentare, de data aceasta oamenii pot vota doar pentru primarul din localitatea în care au reședința. Ce se întâmplă însă când în buletin aveți o adresă, dar, de fapt, locuiți în altă parte? Aici intervine necesitatea vizei de flotant. Dacă aveți așa ceva, puteți vota pentru primarul din localitatea în care locuiți efectiv. 

Acte necesare pentru a obține viza de flotant

Viza de flotant se obține relativ ușor. Înainte de a o obține, aveți însă nevoie de următoarele acte, pe care trebuie să le prezentați la Biroul de Evidență a Populației din localitatea sau din sectorul în care locuiți. 

  • cerere pentru înscrierea în actul de identitate a mențiunii privind stabilirea reședinței (se printează față-verso, se completează de solicitant şi se va semna doar în faţa lucrătorului de la ghişeu)
  • actul de identitate (original și copie)
  • documentul cu care se face dovada adresei de reședință, original și copie
  • declarația de luare în spațiu a proprietarului, în cazul în care solicitantul nu este și proprietarul imobilului. În situația în care proprietarul nu se poate prezenta la serviciul de evidență a persoanelor, declarația poate fi dată la notarul public, la misiunea diplomatică sau la oficiul consular al României din străinătate ori în prezența polițistului de la postul de poliție, pentru mediul rural.

După ce ați rezolvat cu documentele, veți obține viza în câteva zile. Totuși, pentru a putea vota la Alegerile Locale, ar fi indicat să vă înscrieți în Registrul Electoral. Pentru asta, aveți nevoie de o cerere de înscriere, în care să treceți adresa din viza de flotant. Această cerere va fi valabilă doar pentru primul scrutin al Alegerilor Locale din 27 septembrie. 

În cazul în care nu v-ați înscris în Registrul Electoral, veți vota pe listele suplimentare, în localitatea pentru care aveți viza de flotant.

Președintele Biroului Electoral al secției de votare o să vă treacă pe lista suplimentară, dar trebuie să-i arătați viza de flotant. 

 

Citește-ne pe
Citește și:

Alegeri cu scandal la Primaria Sectorului 1: Sustinatorii lui Dan Tudorache au iesit in strada si cer renumararea voturilor! Reactia lui Clotilde Armand

Fostă anti-LGBT, nepoata dictatorului Benito Mussolini s-a îmbrăcat în culorile curcubeului

BOALA secretă pe care o avea Christian Eriksen. Cum a ajuns fotbalistul danez să se prăbușească inert pe teren

Rezultate partiale alegeri locale sector 1 UPDATE ora 12:00: se cere renumararea voturilor

Gabriela Firea, prima reactie dupa ce a pierdut alegerile in fata lui Nicusor Dan

Partenerii nostri:

Clipul zilei pe KANALD.RO:
Cookies