Cum au ajuns hormonii stresului sa fie responsabili pentru crizele financiare ce au zguduit lumea

Cortizolul, denumit si hormonul stresului, ar putea fi responsabil pentru declansarea crizelor financiare majore, deoarece ii impiedica pe brokeri sa ia decizii riscante in momente dificile din punct de vedere economic.

Cortizolul este un hormon secretat de glandele suprarenale, ca reactie la momentele de stres intens, cum sunt acelea de tipul "lupta sau fugi", ajungand la cote maxime in situatiile de incertitudine, conform dailymail.co.uk.

Acest hormon pregateste organismul pentru actiune secretand glucoza si acizi grasi in sange, suprimand, de asemenea, functiile corporale care nu sunt necesare pe timp de criza - cum ar fi sistemul digestiv, reproducator si imunitar.

Cu toate acestea, daca stresul devine cronic, asa cum se intampla in momente de criza prelungita, nivelul ridicat de cortizol afecteaza capacitatea de invatare, creste anxietatea si, in cele din urma, duce la depresie.

Preferintele personale in legatura cu riscul financiar fluctueaza substantial, iar acestea ar putea avea legatura cu reactiile hormonale, au constatat cercetatorii de la Cambridge Judge Business School si de la Institutul universitar de stiinte metabolice din Cambridge, Marea Britanie.

Studiul acestora, publicat in revista Proceedings of the National Academy of Sciences, ar putea schimba fundamental perceptia actuala asupra riscului.

Pana acum, aproape fiecare model din economie si finante - chiar si cele utilizate de banci - era bazat pe presupunerea ca preferintele privitoare la riscul personal raman constante de-a lungul ciclului de piata, au afirmat autorii.

Intr-un studiu anterior, la care au participat brokeri din "City-ul" londonez, cercetatorii au observat ca nivelurile de cortizol au crescut cu 68%, intr-o perioada de doua saptamani, in paralel cu cresterea volatilitatii pietei.

In studiul cel mai recent, acestia au combinat cercetarea de teren cu experimentele de laborator pentru a testa efectele nivelului crescut de cortizol asupra asumarii riscurilor financiare.

Cercetatorii au administrat hidrocortizon - formula farmaceutica a cortizolului - unui grup de 36 de voluntari, 20 de barbati si 16 femei, cu varsta cuprinsa intre 20 si 36 de ani, timp de opt zile, ridicand nivelul de cortizol al acestora cu 69%, un nivel asemanator cu acela observat in randul brokerilor.

Voluntarii au luat parte la sarcini financiare, pe principiul loteriei, ce presupuneau asumarea de riscuri, cu retributii reale in bani, cu scopul de a evalua preferintele pentru jocuri de noroc riscante si judecatile de probabilitate care stau la baza asumarii de riscuri. ( sursa Mediafax )

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate