Cristina Pucean, prima reacție după ce Bogdan de la Poliești a anunțat că nu mai colaborează cu ea
Sursa:
Instagram Bogdan de la Ploiesti
Cristina Pucean este liberă de contract, după ce Bogdan de la Ploiești a anunțat că a încheiat orice colaborare cu blondina. La scurt timp după anunțul manelistului, dansatoarea a avut și prima reacție.
După ce au ținut primele pagini ale tabloidelor în ultimele luni, Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean și-au oficializat relația. Fericirea lor nu a durat prea mult, seara trecută, manelistul și-a anunțat fanii că a încheiat orice colaborarea cu celebra dansatoare, care i-a fost și parteneră, și că de acum va fi văzut singur. La scurt timp după anunțul celebrului cântăreț, Cristina Pucean a oferit prima reacție.
Ce spune Cristina Pucean despre ruptura de Bogdan de la Ploiești
Acesta și-a anunțat fanii că nu va mai colabora cu cea care i-a fost parteneră în ultimele luni: "Vă salut, dragii mei. Vreau să vă anunț că am încheiat colaborarea cu Cristina Pucean, așa că nu va fi prezentă la niciunul din evenimentele unde voi cânta eu!", a scris cântărețul, pe rețelele de socializare.
În timp ce Bogdan de la Ploiești a avut grijă să-și anunțe fanii că a încheiat colaborarea cu celebra dansatoare, Cristina Pucean, discretă din fire, a decis să nu comenteze pe marginea acestui subiect, până astăzi.
În urmă cu câteva ore, pe pagina de Instagram, dansatoarea a postat două afișe cu următoarele evenimente la care va lua parte.
Cristina Pucean, prima reacție după ce Bogdan de la Poliești a anunțat că nu mai colaborează cu ea
[Sursa: Instagram Cristina Pucean]
Ca de fiecare dată, blondina și-a pus munca pe primul loc și a demonstrat că orice s-ar întâmpla în viața ei, cariera nu va avea de suferit, potrivit cancan.ro.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.
Tyler Robinson, tânărul acuzat de uciderea lui Charlie Kirk, era considerat un elev promițător și mândria familiei sale. Până la producerea atacului armat, cunoscuții săi ăl descriau drept „un copil obișnuit”.
Mama Geta s-a întors de curând din vacanța în Bulgaria și a preluat, din nou, frâiele afacerii familiei Sterp. Aceasta a făcut primele declarații după revenirea din concediu.