Cresele si after-school-urile s-ar putea redeschide. Declaratiile ministrului Muncii

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale Violeta Alexandru a declarat, miercuri, că există posibilitatea ca anumite servicii pentru copii, de genul creşă, after-school sau alte activităţi de educaţie pentru copii, să fie permise pe perioada vacanţei de vară.

Ministrul a sublinat că nu s-a luat încă o decizie în acest sens dar că se analizează această variantă.

"Cred că trebuie găsită o soluţie, cu respectarea regulilor de prevenţie, în aceeaşi logică (pe modelul respectării distanţării sociale la terase şi restaurante, n.r.) mă gândesc şi pentru cei care pot să desfăşoare, într-o altă organizare, activităţi pe durata verii pentru un număr limitat de copii, pentru grupe mici de copii, deci probabil că şi aici trebuie găsite nişte soluţii care să asigure toate măsurile de protecţie pentru copii, dar nu am luat încă o decizie.

E clar că va fi o soluţie tip fonduri pentru a putea să-ţi găseşti un sprijin gen bonă, fie o soluţie tip sprijin pentru anumite activităţi gen creşe, educaţie sau program din acesta after-school de petrecere a unei activităţi educative într-un spaţiu, ar putea fi permisă, cu anumite modificări care ţin de organizarea în sălile respective, adică cu un număr redus de copii, cu reguli de distanţare clare. Dar nu s-a luat încă o decizie aici.

Singura decizie spre care ne îndreptăm este a prelungirii termenului de acordare a sprijinului pentru părinţii care trebuie să rămână în continuare acasă şi după 15 mai până la finalizarea formală a cursurilor, adică 12 iunie. Mai departe, în cursul lunii mai, vom prezenta care sunt măsurile", a declarat Violeta Alexandru în cadrul unei discuţii cu antreprenorii organizată de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali, potrivit Agerpres.

Citeste si: Coronavirus Romania - Rafila: "Nu stim cifra reala a numarului de cazuri. Probabil au fost de 10 ori mai multe"

Citeste si: Coronavirus Romania - Inca sase decese, intre care si o asistenta medicala. Care e bilantul imbolnavirilor

Citeste si: Ludovic Orban: "Avem în evaluare toate posibilităţile, de la prelungirea stării de urgenţă, instituirea stării de alertă, emiterea ordinului privitor la epidemie cu risc major şi varianta în care nu va fi necesară nicio formă specială"

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate