Cosmin este descalificat din ''Casa iubirii''! Andreea Mantea a făcut anunțul care i-a șocat pe toți concurenții. Incredibil cum a reacționat Ștefania

Autor: Diana Tilă
Actualizat: 16 iun 2024, 20:48

În Gala de duminică, 16 iunie, tensiunile au atins cote maxime, după ce Andreea Mantea a anunțat că este descalificat Cosmin.

Duminică, 16 iunie, telespectatorii emisiunii Casa iubirii au avut parte de o ediție plină de tensiuni. Andreea Mantea a anunțat că iubitul Ștefaniei, Cosmin, este descalificat din competiție. Iată anunțul făcut de frumoasa prezentatoare și cum se apără Cosmin.

Citește și: Ștefania, în lacrimi! Cosmin vrea să părăsească Casa iubirii. Decizia neașteptată luată de concurentă: "Ți-ai bătut joc de mine?"

Cosmin este descalificat din ''Casa iubirii''!

A fost o săptămână grea pentru Cosmin și Ștefania, după ce au apărut anumite print screen-uri cu o conversație dintre Cosmin și o altă persoană din afara emisiunii, în care erau furnizate informații din Casa iubirii, mai exact din Camera Roșie. Tânărul a susținut până în ultima clipă că el nu a făcut acest lucru, însă, Andreea Mantea a dezvăluit că în urma dovezilor s-a stabilit că print screen-urile din mediul online sunt reale.

Astfel, Cosmin a încălcat regulamentul emisiunii, iar acum suportă consecințele. Tânărul este descalificat din emisiunea Casa iubirii. 

"În urma dovezilor pe care vi le-am prezentat în aceste zile și în această Gală, noi, Casa iubirii, considerăm că aceste print screen-uri sunt reale și pentru că sunt informații pe care le știau foarte puțini oameni, spre deloc, cum ar fi cel despre sms-uri. Cosmin, cu părere de rău, în această seară părăsești Casa iubirii prin descalificare.

Ai încălcat  regulamentul emisiunii.", a anunțat Andreea Mantea.

Această răsturnare de situație i-a șocat pe concurenții din Casa iubirii și i-a lăsat fără cuvinte, deoarece nimeni nu se aștepta la această decizie. Ștefania a rămas înmărmurită și nu a mai scos un sunet, nici măcar în momentul în care Cosmin s-a dus sa-și ia rămas bun de la ea. Concurenta, vizibil supărată pe iubitul ei, a evitat să se uite în ochii lui și nici nu l-a lăsat să îi șteargă lacrimile. 

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online. „Cât de multe rabdă Dumnezeu!”

Ștefania nu se aștepta la acest deznodământ, mai ales că și-a pus toată încrederea în Cosmin. Tânăra și-a dorit un singur lucru de la iubitul ei, lucru pe care i l-a repetat în nenumărate rânduri în această săptămână, mai exact să nu o dezamăgească.

Din păcate, Cosmin nu a reușit să respecte această dorință a partenerei sale.

Înainte de a părăsi platoul emisiunii, Cosmin a făcut câteva mărturisiri: "Îmi pare rău că nu am apucat să dovedesc. Nu mă așteptam la chestia asta. Îmi pare rău de faptul că plec așa pătat, îmi pare rău că nu am cum să dovedesc faptul că nu e adevărat absolut nimic. Oricum, ieri i-am spus Ștefaniei că aș aștepta să se afle că nu e real nimic și după aș pleca.

Nu vreau să stau aici și parcursul meu să fie de a demonta anumite acuzații. Ștefania, dacă vrei să mă crezi, eu te aștept!"

"Cosmin, din păcate nu ai avut niciun argument prin care să dovedești că nu e așa. În schimb, toate celelalte... Din păcate, vorbele nu sunt dovezi, iar noi am prezentat ce am primit ca dovadă. Cu părere de rău, Cosmin, trebuie să părăsești Casa iubirii prin descalificare, pentru că ai încălcat regulamentul. Da, Cosmin, ai fost cel mai votat concurent în această săptămână, dar nu vei primi cecul. Prin descalificarea ta nu mai poți să primești acest cec."

Pentru a vedea ce i-a mărturisit Ștefania lui Cosmin înainte ca acesta să plece din emisiune, urmăriți materialul video de mai jos.