Coronavirus Suceava - Ministrul Sanatatii: "Consideram ca in Suceava sunt peste 1000 de persoane infectate"

,

Municipiul Suceava este in carantina, precum si opt comune din zonele limitrofe.


In articol:

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că la Suceava s-a transmis coronavirusul în mod comunitar pe fondul unor erori medicale şi a managementului local, iar anchetele epidemiologice nu au fost făcute cum ar fi trebuit, din lipsă de personal.

Coronavirus Suceava

La Suceava a fost o transmitere comunitară accelerată, accentuată şi pe fondul multor persoane infectate cât şi pe fondul unor necolerări sau erori atât medicale cât şi ale managementului local, cât şi al unor anchete epidemiologice care nu şi-au găsit finalul, având în vedere că majoritatea dintre cei care trebuiau să facă aceste anchete sau din cei care tratau, au fost afectaţi. La Suceava am găsit o Direcţie de Sănătate Publică fără personal, încât a trebuit să aducem personal nou din clinicile universitare din Iaşi şi am reînceput aceste anchete epidemiologice, am refăcut echipele la Unităţile de Primire a Urgenţelor şi am solicitat ca tot ce înseamnă deces, chiar dacă nu au nicio legătură, să fie testat, de aceea avem atât de multe rezultate pozitive, fiindcă toţi cei care erau într-o stare gravă sau erau deja decedaţi, am solicitat să avem testări şi rezultatul a venit astăzi, de aceea l-am raportat astăzi”, a declarat Nelu Tătaru la Digi24, luni seară.

Tătaru spune că multe decese au fost la Suceava, după ce a plecat el din acest municipiu şi că sunt peste 1000 de persoane, purtători ai virusului, care circulă liber, de aceea a fost luată măsura carantinării oraşului.

Coronavirus Suceava

Multe decese au fost după ce am plecat, dar am solicitat să îi testăm pe toţi. Managerul a greşit o parte din ce s-a întâmplat acolo, avem şi persoane care nu au respectat nişte izolări, au umblat liberi. Şi în acest moment considerăm că sunt peste 1.000 de persoane care sunt purtători şi circulă liber prin Suceava, de aceea şi măsura carantinării”, a mai spus Tătaru.

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat, luni seară, carantinarea municipiului Suceava, unde se află 593 de cazuri de infectare cu coronavirus.

De asemenea, sunt în carantină 8 comune din zona limitrofă.

Citeste si: Cum atacă coronavirusul organismul persoanelor cu diabet?

Citeste si: Coronavirus Romania, Scenariul 4. Cum vor fi tratati acasa pacientii cu forme usoare? Strategia de la Iasi

Citeste si: Coronavirus Romania - Alte trei decese din cauza coronavirusului. Numarul mortilor a ajuns la 68

 

 

 

 

Citește și:

Marius si Andreea Pirui s-au certat! Totul a plecat de la un motiv banal

O celebra actrita din serialul "Patria mea esti tu" si-a pierdut bunica din cauza coronavirusului! Vestea tragica a venit ca un trasnet asupra familiei sale si a...

Andreea Oprica lipseste din emisiune! A fost scandal mare la hotel

Cristina Siscanu si Madalin Ionescu, o poveste de dragoste ca-n filme. Sotul concurentei, in platoul “Bravo, ai stil! Celebrities!”, pentru a o sustine

Școlile din toată țara se închid pentru trei zile. Care este motivul?


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar mai putea interesa
Cookies