Coronavirus Romania, 1 iunie. Crestere usoara a numarului de cazuri de COVID-19. Iata cum arata noul bilant!

Bilanțul infecțiilor cu noul coronavirus ajunge la 19.398

Până astăzi, 1 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.398 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.426 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 1270 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 141 de noi cazuri de îmbolnăvire. Cu o zi în urmă, duminică, autoritățile au anunțat 124 de cazuri noi.

La ATI, în acest moment, sunt internați 159 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.424 de persoane. Alte 90.292 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Citeste si: Ce tragedie! Un autocar cu 49 de români a luat foc pe autostradă, lângă Viena

Citeste si: Mesajul lui Ludovic Orban de 1 iunie: Momentele petrecute de copii alături de părinți în timpul epidemiei, „o neprețuită amintire”

Citeste si: Anunțul așteptat de toți românii! Totul se termină! De la 15 iunie, viața nostră revine la normal

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 443.252 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 354 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 867 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 148 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 138.820 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 31 mai a.c., 55 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile. (sursa: digi24.ro)

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
Setari de confidentialitate