Copiii noștri în altă lume – despre integrarea lor la viața din străinătate

Să pleci din țară cu copilul de mână nu e o aventură romantică. E o combinație de teamă, speranță, vină și curaj. E dorul de ce ai lăsat în urmă și promisiunea unui mai bine care uneori întârzie să vină. Ca părinți, nu ne dorim doar un salariu mai bun sau un apartament curat. Ne dorim, mai presus de orice, ca lor să le fie bine. Să fie iubiți, înțeleși, acceptați.

Dar cum se integrează un copil într-o lume care nu vorbește limba lui? În care jocurile sunt altfel, regulile sunt altele și mâncarea nu are gustul de acasă?

La început, e greu

Unii copii intră în noua grădiniță ca și cum ar fi fost acolo de când lumea. Alții plâng trei săptămâni în șir. Unii învață limba nouă în trei luni. Alții au nevoie de doi ani.

Nu există un drum corect. Există doar drumul fiecărui copil. Ce doare cel mai tare? Când vin acasă și spun:

„Nu m-am jucat cu nimeni azi.”
„Nu înțeleg ce zice doamna.”
„Mami, vreau să mergem înapoi.”

Citește și: Mihaela Rădulescu, primele declarații de când partenerul său de viață, Felix Baumgartner, s-a stins din viață!

Citește si: Mihaela Rădulescu face dezvăluiri tulburătoare în premieră, după finalizarea autopsiei lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă că nu suferise un infarct”. Detalii șoc din anchetă și despre înmormântare: trupul sportivului a fost înapoiat familiei: „În sfârș

Și simți cum ți se rupe ceva în tine. Dar rămâi. Pentru că știi că, dacă îi dai timp, o să-și întindă rădăcinile. Nu azi. Poate nu mâine. Dar o va face.

Limbajul jocului e universal

Chiar și când nu înțeleg limba, copiii găsesc o cale să se joace. Să se dea în leagăn împreună. Să se fugărească prin parc.

Să râdă.
De multe ori, noi suntem mai speriați decât ei. Ne proiectăm propriile frici peste curajul lor. Iar ei, cu naturalețea lor incredibilă, se adaptează. Învață. Prind din zbor.

Important e să-i susținem fără presiune. Fără comparații. Fără să-i obligăm să uite de unde vin, dar încurajându-i să prindă drag de locul în care sunt.

Acasă rămâne acasă, chiar dacă locuiești altundeva

Un copil nu trebuie să aleagă între două lumi. Poate fi și român. Și italian, și moldovean. Poate vorbi limba bunicii și, în același timp, să se exprime impecabil la școală în germană sau franceză. Tot ce are nevoie e să-i arăți că e bine așa cum e. Că nu trebuie să se repare sau să se adapteze perfect. Ci doar să se simtă în siguranță, iubit și auzit.

Integrarea nu e un sprint – e un maraton cu pauze de respiro

Vine o zi când copilul tău o să te corecteze la pronunție. Când o să cânte în limba locului și tu n-o să înțelegi versurile. Când o să aibă prieteni din culturi complet diferite și o să ți se pară magic. Și atunci, o să-ți dai seama că e bine. Că a prins rădăcini în altă limbă, dar cu sufletul crescut de tine. 

Integrarea copiilor în străinătate e un dans delicat între rădăcini și aripi. Și da, e un proces. Cu suișuri, coborâșuri, doruri și reușite. Dar, în timp, copiii noștri înfloresc. Și ne arată nouă, părinților obosiți și îngrijorați, că lumea e mai prietenoasă decât am crezut.

Citește și: Să îți găsești un job în afară – între curaj, vis și realitate